Ne puteti urmări și pe:

 

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Manuela Trifan, a anunţat că autorităţile sanitare au recomandat efectuarea triajului epidemiologic zilnic în rândul celor aproximativ 100 de călugări ai Mănăstirii Putna. Măsura vine după ce unul dintre vieţuitorii lăcaşului de cult a fost confirmat cu Covid-19, iar pe 5 mai a fost transferat în stare gravă de la Spitalul Judeţean Suceava, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

Dr. Manuela Trifan a precizat că, în acest moment, niciun alt călugăr din mănăstire nu prezintă simptome ale infecţiei cu SARS-CoV-2, aceştia aflându-se sub supravegherea medicală a unui călugăr – medic de familie şi a unui asistent medical. Directorul executiv al DSP Suceava a mai spus că zilnic se efectuează triajul epidemiologic al călugărilor de la Mănăstirea Putna, adăugând că în condiţiile în care aceştia sunt asimptomatici, deocamdată nu se fac testări pentru noul coronavirus.

În cazul în care apar simptome în rândul călugărilor de la Mănăstirea Putna, recoltarea de probe în vederea testării pentru noul coronavirus se va face la internare. Fiind o comunitate închisă şi pentru că nu sunt simptomatici, deocamdată nu se vor face recoltări”, a subliniat medicul Elena Manuela Trifan care a adăugat că autorităţile sanitare au recomandat respectarea tuturor măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Ne puteti urmări și pe: