Ne puteti urmări și pe:

A fost prins tâlharul din Piatra Neamț (VIDEO)

După ce prefectul de Neamț, George Lazăr a solicitat ca toate forțele de Poliție să fie în stradă și să se mobilizeze, iată că astăzi, 6 mai, agresorul a fost găsit.

 

 

,,Astăzi, chiar la această oră, prin efortul structurilor de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, a fost prins suspectul implicat în oribila infracțiune de tâlhărie comisă în municipiul Piatra-Neamț, în dauna bătrânei – parte vătămată. Lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea dl inspector șef Neculai Catană, au acționat în mod profesionist și prin operațiunile specifice au depistat și reținut în cel mai scurt timp suspectul.

Apreciez efortul și profesionalismul cadrelor de poliție ale Inspectoratului Județean Neamț care au gestionat eficient și cu celeritate această situație. Avem toleranță zero față de asemenea personaje certate cu legea, față de faptele antisociale și întotdeuna măsurile și răspunsul structurilor de forță ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi extrem de ferme”, a transmis prefectul George Lazăr.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 34 de ani, din localitatea Gârcina, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

 

,,La data de 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 63 de ani a fost victima unei tâlhării.

În baza activităților investigative complexe realizate în cauză, s-a reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, care ar fi acostat persoana vătămată în timp ce se afla pe o stradă din Piatra Neamț, iar prin exercitarea de acte de violență, i-ar fi sustras geanta în care se aflau documentele personale, o sumă de bani și telefonul mobil.

Astăzi, în continuarea cercetărilor realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința acestuia, în urma căreia prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat parțial și a fost restituit persoanei vătămate.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț, față de acesta urmând a fi dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

În cursul zilei de mâine, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.”

Vezi mai jos cum a fost prins tâlharul din Piatra Neamț.

VIDEO Tâlhărie

 

Ne puteti urmări și pe: