Ne puteti urmări și pe:

 

Spitalul Municipal Rădăuți nu a primit statutul de spital de urgență, chiar dacă îndeplinește toate condițiile, iar conducerea a făcut numeroase demersuri în acest sens. Managerul Traian Andronachi a afirmat că, deşi s-au format solicitări în acest sens la toate instituţiile abilitate, nu s-a primit niciun răspuns până acum. Domnia sa a precizat că Spitalul Rădăuți dispune de secțiile și compartimentele cerute de legiuitor, de linii de gardă și de oameni bine pregătiți.

În cazul unui spital de urgență, Casa de Sănătate decontează toate cazurile ajunse în Compartimentul de Primiri Urgențe. În condițiile actuale, pentru prezentările de anul trecut de la Urgențele Spitalului Municipal, plățile au acoperit sub 25% din costuri, iar diferența a fost suportată din bugetul propriu al unității. Banii au fost luați din sporurile și suplimentele financiare pentru cadrele medicale, de la medicamente și de la dezvoltare, a afirmat Traian Andronachi într-o intervenţie la Radio Top.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că la Rădăuți aterizează tot mai des elicopterele pentru preluarea pacienților cu afecțiuni grave, datorită bunelor relații existente între medicii Spitalului Municipal și centrele universitare. Însă, Andronachi a arătat că nu înțelege de ce, pentru bolnavii de la Spitalul Județean, nu se apelează direct la transportul cu elicopterul în caz de nevoie, ci transferă pacienții la Rădăuți.

„Dacă noi avem această relație cu centrele universitare înseamnă că cineva trebuie să abuzeze? Adică, în loc să trimită pacientul de la Suceava la Iași, îl trimite la Rădăuți, pentru că Rădăuțiul poate chema mai repede elicopterul? Nu-i corect”, e de părere Traian Andronachi.

Ne puteti urmări și pe: