Ne puteti urmări și pe:

Poliția Rutieră Neamț a făcut din nou ”prăpăd” printre șoferii indisciplinați

La data de 3 mai a.c., în intervalul orar 15.00 – 20.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pentru creșterea gradului de disciplină în trafic, reducerea riscului rutier și verificarea modului de respectare a interdicțiilor impuse de ordonanțele militare.

 

,,Având în vedere faptul că, în primele 3 luni, pe raza județului Neamț s-au produs 113 accidente de circulație, acțiunile polițiștilor rutieri sunt îndreptate asupra principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, una dintre acestea fiind nerespectarea regimului legal de viteză.

În intervalul indicat, au fost organizate acțiuni punctuale pe tronsoanele de drum din județ, polițiștii urmărind respectarea regulilor de circulație de către participanți și depistarea celor care încalcă prevederile legale.

În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii au aplicat 100 de sancțiuni, iar pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, au fost aplicate 9.

Polițiștii rutieri au reținut 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 2 pentru alcool, unul pentru depășire neregulamentară și au retras un certificat de înmatriculare.”, potrivit IPJ Neamț.

Conform sursei citate, pe perioada desfășurării acțiunii, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

foto cu caracter ilustrativ

Ne puteti urmări și pe: