Ne puteti urmări și pe:

 

Testele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Suceava la Centrul de la Zvoriștea arată că 13 persoane, din cele 68 internate, sunt infectate cu Covid-19. Toți cei 13 beneficiari ai serviciilor sociale din Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Zvoriștea  sunt asimptomatici la acest moment. Beneficiarii testați pozitiv au fost  repartizați în dormitoare separate, complet izolați față de cei testați negativ, accesul făcându-se separat.

Inițial, DSP Suceava a testat angajații acestui centru. Din  cei 38 de angajați testați, un muncitor a fost depistat pozitiv la COVID-19 și 6 teste au fost neconcludente. La reluarea testărilor, din cele 6 teste neconcludente din rândul angajaților, a mai ieșit un test pozitiv, la o infirmieră care se afla în cadrul centrului. Cei doi salariați testați inițial pozitiv au fost externați din spital, având deja un test negativ și recomandarea de carantinare la domiciliu.

Potrivit Nicoletei Daneliuc, purtător de cuvânt a DGASPC Suceava, șeful de centru de la Zvoriștea, împreună cu medicul și asistenții medicali, au efectuat  triajul epidemiologic al beneficiarilor, „astfel, cei 13 beneficiari testați pozitiv au fost  repartizați în dormitoare separate, complet izolați față de beneficiarii testați negativ, accesul făcându-se separat. Ca și în cazul celorlalte două centre, de la Sasca Mică și Costâna, s-a  solicitat, printr-o adresă scrisă către DSP Suceava, să ne fie comunicate măsurile care se impun a fi întreprinse”.

Măsuri de limitare a răspândirii bolii

DGASPC Suceava a adoptat noi măsuri pentru coordonarea acțiunilor de limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus în centrele de asistență socială din Sasca Mică, Costâna și Zvoriștea.

Astfel, începând de luni, 4 mai, Sonia Cuseac – psiholog cu expertiză îndelungată în lucrul cu persoane cu diazabilități în cadrul Complexului Terapeutic ”Blijdorp – O Nouă Viață” – s-a oferit voluntar și  a fost   delegată prin dispoziția directorului, să preia tura de coordonator pentru 14 zile la CRRN Sasca Mică, în locul doamnei director executiv adjunct, Margareta Isăilă.

Totodatp, începând  de vineri, 8 mai, Laura Bocăneț – asistent medical principal cu studii superioare în cadrul Centrului de Abilitare și Reabilitare Mitocu Dragomirnei, cu experiență de peste 20 în tratamentul persoanelor cu dizabilități – va prelua tura de coordonator pentru 14 zile la CRRN Costîna, în locul lui Florin Tărnăuceanu.

La Centrul de la Zvoriştea, pe lângă măsurile dispuse pentru respectarea Ordonanței Militare nr. 8/9.04.2020,  au rămas în vigoare regulile şi dispozițiile emise anterior, îndeosebi cele referitoare la respectarea măsurilor de igienă și dezinfecție, precum și asigurarea stocurilor de medicamente, soluții și materiale de protecție. S-a impus cu prioritate instruirea personalului medical și folosirea  echipamentului necesar pentru protecție anti-COVID 19.

Ne puteti urmări și pe: