Ne puteti urmări și pe:

 

Aparatul RT – PCR, sosit pe 23 aprilie în Bacău, a fost montat în laboratorul pentru testarea Covid19 amenajat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, acesta fiind operaționalizat începând cu săptămâna în curs.

Echipamentul medical este similar cu cel utilizat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Așa cum am menționat într-o comunicare anterioară, într-o primă fază laboratorul va procesa 50 de teste/zi, urmând ca după aproximativ o lună cadența să crească la 100 de teste/zi.

Cele câteva zile de întârziere la punerea în funcțiune a laboratorului și aparatului RT – PCR sunt motivate de faptul că echipamentele au ajuns la SJU din locații diferite, situate în exteriorul țării. Drumul parcurs, staționarea în vamă, dar și complexitatea constructivă a echipamentelor au necesitat o săptămână de montaj și teste probă în vederea calibrării aparatului. Primele 11 teste au fost realizate la sfârșitul săptămânii trecute, precizează SJU Bacău.

În data de 23 aprilie, SJU Bacău a înaintat către DSP documentația necesară înscrierii laboratorului în circuitul național de testare a Covid19, în conformitate cu dispozițiile și ordinele Ministerului Sănătății în vigoare. La acest moment, SJU îşi propune să testeze propriul personal medical, îndeosebi cel aflat în prima linie, urmând ca după confirmarea de la minister laboratorul să intre în circuitul medical menționat.

Precizăm că la nivelul SJU Bacău a fost constituită, cu data de 24 aprilie, echipa de proiect în vederea obținerii de fonduri europene pentru decontarea echipamentului medical RT – PCR, precum și a mai multor echipamente și materiale de protecție. Cererea de finanțare va fi depusă pe Axa 9 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, special înființată pentru a finanța combaterea pandemiei de Covid19.


Aparatul RT – PCR a fost comandat de SJU Bacău în data de 6 martie, contractul de furnizare fiind semnat la 19 martie.

Ne puteti urmări și pe: