Ne puteti urmări și pe:

 

Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a trimis 20.000 de euro pentru campania „Alături la greu”, derulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Banii vor fi folosiți pentru achiziţionarea de aparatura medicală necesară spitalelor din judeţ. Cu ajutorul românilor de la parohia belgiană, suma strânsă a ajuns la 70.000 de euro, din totalul de 100.000 de euro pe care campania și i-a propus ca obiectiv.

„Sperăm că gestul acestor oameni frumoși să anime cât mai mulți în a împlini scopul propus”, se anunță într-o postare de pe pagina de Facebook a campaniei.

La începutul pandemiei, arhiepiscopia a mai donat aparatură și kituri de testare în valoare de 100.000 de euro pentru spitalele sucevene. Donații importante, în valoare de 8.500 de euro, au fost făcute și de mănăstirile Putna, Voroneț, Sihăstria Putnei şi Humor.

Ne puteti urmări și pe: