Melodia curentă

Titlu

Artist


Foto/Video: 3 mai 1975- oneșteanca Nadia Comăneci devine CAMPIOANĂ ABSOLUTĂ a Europei la gimnastică!

Scris de pe mai 3, 2020

 În urmă cu 45 de ani, pe 3 mai 1975, la vârsta de 13 ani și jumătate, oneșteanca Nadia Comăneci devenea campioană absolută a Europei și campioană continentală la sărituri, paralele și bârnă la Campionatul european (feminin) de gimnastică de la Skien, în Norvegia. Aici, polul de valoare deţinut ani buni de gimnastele din fosta Uniune Sovietică a fost schimbat în favoarea româncei Nadia Comăneci. Abia după succesul de la Europenele din Norvegia conducerea comunistă a luat decizia de a dezvolta acest sport, de a investi în gimnastica românească. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului în România”.

Nadia Comăneci a devenit cea mai cunoscută gimnastă din lume, după ce, la Olimpiada de la Montreal (Canada) din 1976, a obţinut prima notă de 10 din istoria modernă a acestui sport. Cum tabela nu era programată să afişeze nota maximă, în loc de 10, a apărut… 1.00! În cariera ei, “Zeiţa” a câştigat nu mai puţin de cinci medalii de aur, trei de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice (Montreal 1976 şi Moscova 1980).
Graţie acestor succese, fosta sportivă originară din Oneşti a fost desemnat cea mai bună gimnastă a lumii din secolul XX. Totodată, a fost primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics of Fame.

În 1976, la un an după ce Nadia devenea campioană europeană absolută şi la doar câteva luni după obţinerea primului 10 din istoria gimnasticii, în România apărea păpuşa Nadia, cu chipul deja faimoasei sportive şi având la gât o medalie. În 2009, păpuşa a reapărut pe piaţă, într-o variantă uşor modernizată.

Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. Câștigând de 3 ori consecutiv titlul de campioană absolută a Europei (1975, 1977 si 1979), Nadia Comăneci a intrat în posesia definitivă a cupei transmisibile a acestei competiții, cupă confecționată de F.R. Gimnastică la prima ediție din 1957 a Campionatelor Europene.

Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”. În 1999, Comăneci a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului. Nadia Comăneci este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică.

A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO. În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (în engleză: Letters To A Young Gymnast).


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *