Ne puteti urmări și pe:

Știrile POZITIVE ale dimineții: Apicultorii vor primi, în următorii 3 ani, subvenții de peste 150 milioane lei, din fonduri UE

  • Procentul pacientilor aflati in stare critica, din total cazuri active, la nivel mondial, a scazut pentru prima oara, in ultimele 45+ zile, la 2%, de la 3%.

 

  • Primele rezultate ale unor analize serologice efectuate în provincia Bergamo din regiunea Lombardia, una dintre cele mai afectate de covid-19, arată că 61% din populaţia din două dintre cele mai afectate oraşe – Alzano Lombardo şi Nembro – prezintă anticorpi, relatează Corriere della Sera. Aceste rezultate au fost obţinute în urma analizei serologice a 750 din 1.500 de eşantioane.

 

  • O văduvă din Mombasa, Kenya, a gătit pietre pentru cei opt copii ai ei, în speranţa că acestia vor crede că le pregăteşte masa şi vor adormi. După ce cazul a fost mediatizat, numeroşi kenyeni au ajutat-o. Peninah Bahati Kitsao obişnuia să spele haine pentru a îşi întreţine familia, însă această activitate este aproape imposibil de desfăşurat acum, având în vedere restricţiile impuse din cauza pandemiei. După ce a fost intervievată de un post de televiziune, văduva a primit bani printr-un cont bancar care a fost deschis pentru ea de vecina care a alertat presa, pentru că ea nu ştie să citească sau să scrie. Kitsao, care trăieşte într-o casă cu două camere, fără electricitate şi apă curentă, a deschis generozitatea ca „un miracol”.

foto cu caracter ilustrativ

  • ​Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat, în procedură de urgență, utilizarea medicamentului antiviral Remdesivir pentru tratarea pacienților care suferă de coronavirus. Tratamentul poate fi administrat doar in spitale si doar pacientilor in stare grava.

 

  • Protecţia Civilă din Italia a anunţat o scădere a numărului persoanelor internate, un număr mai mic sau cel puţin egal al celor aflaţi în izolare la domiciliu, o creştere de 2.000 de vindecaţi şi o scădere a numărului celor diagnosticaţi cu Covid-19 de câteva sute. Şi numărul deceselor este în scădere în ultimele 24 de ore, 269, faţă de joi cand au fost 285.

 

  • Autorităţile sanitare spaniole au anunţat ieri o uşoară creştere a numărului deceselor provocate de Covid-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul celor declaraţi vindecaţi reprezintă mai mult de jumătate din totalul cazurilor confirmate. Pentru a doua zi consecutiv au fost înregistrate mai puţin de 300 de decese.

 

  • România se află pe locul 27 într-un clasament realizat de The Economist care analizează țările emergente după patru criterii: datoria publică, datoria externă, costul împrumuturilor și rezervele disponibile. Țara noastră se află înaintea unor țări ca Brazilia, Croația, Ungaria sau Turcia.

 

  • La inceputul pandemiei, guvernul britanic a facut apel la voluntari pentru a ajuta sistemul de sanatate. In 4 zile au aplicat 750.000. Este cel mai mare numar de voluntari de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
  • Dupa 5 zile consecutive cu zero cazuri noi, Hong Kong a inregistrat ieri primele doua noi cazuri, ambele la persoane care s-au intors recent din Pakistan.
  • China a raportat un singur caz in aceasta dimineata, la o persoana care a calatorit in strainatate, si zero decese. Alerta in Wuhan, orasul de unde a pornit epidemia, va fi redusa, de la cel mai inalt grad. Si tot in China, la Beijing s-a deschis Orasul Interzis.
  • Un judecator federal a cerut autoritatilor sa elibereze migrantii din trei centre de detentie aflate in Florida pentru a opri raspandirea virusului.
  • Massachusetts General Hospital studiaza clinic daca inhalarea oxidului de azot poate ajuta la tratarea pacientilor bolnavi de Covid-19. Oxidul de azot a avut un rol important la aparitia medicamentului Viagra, in anii ’90.
  • Mutilarea genitala a femeilor a devenit infractiune in Sudan. 9 din 10 femei sudaneze au declarat ca au suferit astfel de vatamari.
  • Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat creşterea până la 1 miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici – bani europeni şi fonduri de la buget- în urma negocierilor cu Comisia Europeană, suma fiind complementară lansărilor de proiecte ce se au în vedere pentru încurajarea antreprenoriatului în economia post pandemică.
  • Guvernul britanic a anuntat că a depăşit obiectivul de a efectua 100.000 de teste pe zi, punct important al strategiei de luptă contra virusului.

 

  • Luna aprilie a fost, pentru bursa american, din punct de vedere al creșterilor: cea mai bună lună pentru indicele S&P 500 al bursei americane din ianuarie 1987, cea mai bună lună Nasdq din iunie 2000 și cea mai bună lună pentru Dow Jones Industrial din octombrie 2002.

 

  • Apicultorii vor primi, în următorii 3 ani, subvenții de peste 150 milioane lei. Jumătate din sumă este asigurată din fonduri UE.

 

  • Larry Connor, CEO-ul Connor Group, a castigat $1,6 milioane pe bursa, in doar 8 zile, pe care a anuntat ca-i imparte celor 400 de angajati.
  • Africa de Sud a anuntat primele masuri de relaxare dupa 5 saptamani de izolare.
  • Albania va elimina o parte din restrictii de luni. Taxiurile se vor putea deplasa intre orase iar din 11 Mai mall-urile se vor deschide iar cetatenii se vor putea deplasa cu masinile liber.
  • Israel anunță primele măsuri de relaxare și reia turismul intern de maine. Restaurantele și cafenelele vor fi deschise, pentru take away, iar hotelurile mai mari vor fi redeschise treptat.
  • Marea Britanie a încetat să mai aplice taxa pe valoare adăugată (TVA) la publicațiile online începând de ieri, cu șapte luni înaintea calendarului anunțat, pentru a stimula lectura pe internet a ziarelor și a eBook-urilor în perioada în care populația este izolată la domiciliu.
  • Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a anunţat interdicţia imediată a peste 1.500 de arme de asalt. Decizia vine la mai puţin de două săptămâni de la cel mai grav masacru din istoria ţării, în care au fost ucise 22 de persoane. Este interzisă deținerea, folosirea sau comercializarea acestor arme.
  • Autocarele unei companii din Luxemburg au fost transformate in sali de scoala in care 10-12 elevi impreuna cu un profesor pot tine ore.
  • 11 magazine Kaufland au donat 18 de tone de alimente, în valoare de aproape 35.000 de Euro, către Banca pentru AlimenteRețeaua Băncilor pentru Alimente, împreună cu 50 de organizații partenere, a distribuit echivalentul a 15.000 de porții de mâncare către 8.123 de persoane aflate în nevoie.
  • The Rolling Stones a anunţat “Extra Licks”, o serie de înregistrări mai vechi care vor fi transmise prin streaming la nivel mondial, în fiecare duminică, exclusiv pe YouTube.
  • Charles Leclerc, pilot al echipei de Formula 1 Ferrari, a decis să ajute în această perioadă ca şofer Crucea Roşie din Principatul Monaco. Leclerc a ajutat, conducând o autoutilitară, echipele de logistică ale Crucii Roşii să livreze echipamente la spitalul Princesse Grace. De asemenea, el a livrat mâncare la oameni în vârstă care nu îşi pot părăsi locuinţele şi la voluntarii Crucii Roşii.
  • Mars, Inc., unul dintre cei mai mari producători din domeniul alimentar din lume, a anunțat o donație de $20 de milioane, constând în produse și bani. La nivel local, Mars Romania și Royal Canin Romania au încheiat parteneriate cu 10 organizații non-guvernamentale, donând peste 165.000 de euro și 130.000 de porții de mâncare și ciocolată.

 

 

Sursa: Orlando Nicoara

Ne puteti urmări și pe: