Ne puteti urmări și pe:

Un autoturism şi un TIR au intrat în coliziune joi dimineaţa, în jurul orei 9:30, pe raza localității Păltinoasa. În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat și a fost extras de către pompierii militari. La fața locului a intervienit modulul SMURD  de la Garda de Intervenție Gura Humorului, cu sprijinul unui echipaj de ambulanţă. Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, rănitul este în stare de semiconștienta și a fost transportat la spital. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. Vom reveni cu amănunte

Ne puteti urmări și pe: