Ne puteti urmări și pe:

(A) TCE 3 Brazi alături de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială

,,Dăruind vei dobândi!”, unul dintre cei mai renumiți duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Nicolae Steinhardt, afirma că nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire, îndemnându-ne să oferim un zâmbet, o floare, compasiune pentru cei napăstuiți sau o mângaiere pentru cei necăjiți.

TCE 3 Brazi se alătură campaniei social-filantropice ,,Să stăm împreună la masă!”, demarată de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, prin donarea de produse alimentare.

Începând cu data de 25 martie, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a demarat acțiunea „Să stăm împreună la masă!” prin care persoane vulnerabile din punct de vedere econimic, persoane în vârstă, persoane aflate în dificultate beneficiază de o masă gratuită. Beneficiarii acestei acțiuni social-filantropice sunt locuitori din comunele Săvinești, ZăneștiDumbrava Rosie, municipiul Piatra Neamț, cartierele Valeni, Izvoare și orașul Roznov, identificați cu sprijinul birourilor de asistență socială din cadrul primăriilor, cu care sunt încheiate acorduri de parteneriat.

 

,,Mulțumim TCE 3 Brazi pentru toată implicarea și solidaritatea oferită. Proiectul este în desfășurare și avem nevoie de cât mai mulți sponsori pentru a putea veni în sprijinul acestor persoane vulnerabile și aflate în dificultate din punct de vedere economic.”, a transmis Adriana Iosub, coordonatorul campaniei.

 

TCE 3 Brazi este o companie din Piatra Neamț, fiind unul dintre principalii producători agricoli din România. Proprietarul deține mai multe ferme de animale unde cresc 1.900 de bovine, 10.000 de oi și 20.000 de porci, dar și unități de abatorizare și prelucrare a laptelui și a cărnii.

 

,,Uneori te învăluie pe neașteptate, alteori pleci departe în căutarea ei pentru a o găsi. Pentru unii, e în răcoarea apei de izvor și în căldura alizeelor de toamnă. Alții o găsesc în fânul proaspăt cosit sau în roua dimineții care îmbracă pajiștile înverzite.

Pentru noi, cei de la TCE 3 Brazi, PROSPEȚIMEA reprezintă esența existenței noastre și în același timp, garanția calității pe care o oferim întregii noastre game de produse.

Tocmai de aceea, suinele, bovinele, respectiv ovinele din fermele localizate în Bașta, Zănești și Girov sunt hrănite cu cereale proprii și furaje (F.N.C.) produse de asemenea, local.  În localitatea Zănești se regăsesc abatorul și carmangeria unde procesăm materia primă 100% naturală și producem preparatele și semipreparatele după cele mai sănătoase rețete.

Întregul proces de producție regional se desfășoară rapid și garantează o prospețime deplină care își păstrează amprenta în fiecare produs TCE 3Brazi. Astfel, puteți fi întotdeauna siguri că mesele dumneavoastră beneficiază de cele mai gustoase preparate din carne și lapte, produse cu cea mai desăvârșită grijă, pentru  sănătatea întregii familii.”

În această perioadă, cei de la TCE 3 Brazi fac și livrări la domiciliu. Pentru cei interesați, îi puteți găsi pe site-ul https://www.tce-3brazi.ro/. Veți fi surprinși de prospețimea produselor, în fiecare zi.

 

Ne puteti urmări și pe: