Ne puteti urmări și pe:

Declarațiile domnului Ministru Vela despre Ordonanța Militară nr. 10

„Dragi compatrioți, încep prezentarea Ordonanței Militare Nr. 10 adresându-vă mulțumiri. Comportamentul dumneavoastră de până acum a fost și este unul responsabil, ceea ce ne face să credem că, în curând, ne vom apropia de normalitate. Vreau să vă spun și pe această cale că am luat la cunoștință despre ceea ce vă neliniștește și vă punctez încă o dată faptul că Ministerul Afacerilor Interne vă este partener, luptă alături și pentru dumneavoastră împotriva noului coronavirus. Știu că a fost greu, știu că ne este greu, dar cu toții avem același obiectiv: să întărim protecția în fața acestui inamic, inamic ce a pus o întreagă planetă în fața unei mari provocări.Obligațiile respectate acum conduc în viitor către o singură concluzie: normalitate. În această notă am luat următoarele decizii transpuse în Ordonanța militară numărul 10.
Declarațiile domnului Ministru Vela despre Ordonanța Militară nr. 10

O veste bună pentru persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani este că circulația este permisă în afara locuinței sau a gospodăriei, în următoarele situații, indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani. Pot circula în afara locuinței sau a gospodăriei pentru următoarele motive:
– deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință sau gospodărie și locul sau locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– Totodată, pot să se deplaseze în situația în care au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă sau alte motive similare, folosind mijloace de transport proprii ale familiei, susținătorilor sau după caz, mijloacele de transport special sanitar. Totodată, pot face deplasări pentru realizarea de activități agricole sau se pot deplasa producătorii agricoli pentru comercializarea produselor agroalimentare.
– Totodată, vestea care cred că vă bucură este că în această ordonanță am prevăzut că, persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani pot circula în următoarele intervale orare: de la 7:00 la 11:00 și de la 19 la 22 în, evident, următoarele motive:
– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie sau domestice:
– deplasarea din motive justificate precum îngrijirea însoțirea unui minor sau copil asistența altor persoane vârstnice bolnave sau cu dizabilități în cazul decesului unui membru de familie deplasări scurte în apropierea locuinței gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor, cu excluderea oricăror activități fizice colective, evident, cât și pentru nevoile animalelor de companie, animalelor domestice.
Pentru verificarea motivelor deplasărilor în aceste situații evident se aplică în mod corespunzător dispozițiile ordonanțelor militare numărul 3 și a prevederilor din acest din această ordonanță militară cu privire la prevenirea răspândirii Covid-19. Măsurile se aplică începând cu data publicarii prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României partea întâi. Tot în sensul, în ideea de a ajuta persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțele militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și asigura cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale orare, de care a amintit: 7-11 și 19-22. Evident, măsura se aplică începând cu data publicarii prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial.
O altă măsură luată foarte importantă care ține de suspendarea unor zboruri către țări unde au fost deja suspendate cursele aeriene, pentru 14 zile, perioade care au expirat sau vor expira imediat la începutul lunii mai, în această situație, am decis, prin Ordonanța militară că va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania și din Spania pentru toate aeroporturile, din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie, de mâine, pentru că expira această perioadă. Totodată, am prelungit și măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Olanda, Belgia, Turcia și Iran din aceste țări către România și pentru toate aeroporturile din România pentru o perioadă de 13 zile începând cu data de 2 Mai până în data de 14 mai inclusiv. Am mai prelungit suspendarea zborurilor spre Italia și din această țară către România pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai. Așadar, prelungirea este continuarea suspendării inițiale, suspendare care acum va fi valabilă până în 14 mai 2020 inclusiv. Tot la capitolul prelungirea suspendării sporurilor intră și cele din Franța și Germania către România și din România, pentru o perioadă de zece zile, începând cu data de 5 mai până în data de 14 mai, inclusiv. Rămâne valabilă permisivitatea, dacă pot să spun așa, pentru zborurile care efectuează transporturi de marfă, efectuate și cu aeronave de stat, transport de corespondență, transport umanitar sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizări tehnice necomerciale. Vreau să fac aici o simplă precizare: diferența dintre servicii tehnice și aterizări tehnice necomerciale pentru că am avut întrebări de acest gen, serviciile tehnice sunt acelea care ajută economia, care asigură asistență, mentenanță la anumite unități industriale de cercetare, de producție și în România intră un transport aerian cu specialiști, cu tehnicieni care asigură asemenea servicii și este normal ca aceștia să nu intre într-o perioadă de carantină sau izolare având în vedere că vin în România pentru scurt timp pentru a asigura acele servicii chiar pentru aparatura medicală, de exemplu.
O a treia componentă în această ordine dată după prelungirea programului pentru persoanele care au 65 de ani și peste 65 de ani, după suspendarea zborurilor, un segment la care am analizat și am decis împreună cu colegii din comitetul Național pentru situații speciale de Urgență cu aprobarea domnului prim-ministru și aducerea la cunoștință aceste măsuri și Domnului președinte este cu privire la lucrătorii din Poșta Română, în sensul în care, pe durata a Stării de Urgență trimiterile poștale înregistrate pot fi predate destinatarilor din partea, de către personalul companiei Naționale Poșta Română prin introducerea în cutia poștală sau în lipsa acesteia prin afișare la adresa destinatarului, cu o singură excepție, actele de Procedură judiciară. Poștei Române, evident, îi revine obligația stabilită în cadrul instituțional și de răspundere pentru modul în care se desfășoară această activitate și această măsură intră în vigoare imediat va apărea în Monitorul Oficial.
La data publicării prezentei ordonanțe militare, în Monitorul Oficial își încetează aplicabilitatea prevederi din ordonanțe anterioare care, evident, pot intra în contradicție cu prevederile de astăzi și sunt mai multe, le puei parcurge toate aceste norme în Monitorul Oficial. Sunt abilitate să asigure aceste prevederi Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția Locală, celelalte instituții care sunt implicate în măsuri de control cum ar fi Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Ministerul Transporturilor infrastructurii și comunicațiilor și cum a fost cazul anterior, Poșta Română, toate acestea intră sub incidența competențelor prevăzute în alte acte normative pentru aceste instituții.
Nerespectarea unor măsuri poate fi, evident, sancționată conform prevederilor anterioare din Ordonanța de Urgență care a făcut trimitere din cele nouă, cu privire la aceste situații.
În altă ordine de idei, aș dori să vă spun că în această seară, toate detaliile pot fi parcurse în Monitorul Oficial al Romaniei, partea întâi.
Dragi prieteni, mulți dintre dumneavoastră m-au întrebat cum va arăta relaxarea de după 15 mai. Vă răspund acum, public. Relaxarea va fi graduală, iar după data de 15 mai trebuie să fim cu atât mai responsabili în ceea ce privește respectarea regulilor. Știu că se apropie data de 1 mai, că vremea este frumoasă și ne face să ne gândim la o plimbare în parc sau la concediu, dar în același timp este momentul să ne analizăm prioritățile și să ne dăm seama de ceea ce contează cu adevărat: sănătatea și protejarea atât a noastră ca și a celor dragi. Vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne și toate structurile partenere nu se vor relaxa în această perioadă. Sunt sigur că veți da dovadă, în continuare, de responsabilitate, de implicare, de solidaritate și de patriotism. Vă mulțumesc.”

 

Sursa video: facebook Guvernul României

Aici aveti textul –  Ordonanței Militare Nr. 10.

 

 

Ne puteti urmări și pe: