Ne puteti urmări și pe:

45 de noi cazuri de Covid-19 au fost raportate în judeţul Suceava, în ultimele 24 de ore. Sunt mai puţine cazuri decât miercuri, când s-au anunţat 134 de cazuri.  Potrivit raportării oficiale transmisă astăzi, 23 aprilie, de Grupul de Comunicare Strategică, în județ au fost înregistrate 2.417 de cazuri de îmbolnăviri.

În ceea ce privește situația epidemiologică, la această dată sunt în autoizolare la domiciliu 1.095 de persoane, iar în carantină instituționalizată, 481. Potrivit raportărilor de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava, până la această dată au ieșit din autoizolare 12.514 de oameni, iar din carantină instituționalizată, 1.604.  Au fost declarate vindecate 275 de persoane.

Amenzi pentru nerespectarea restricţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului au acţionat 448 cadre M.A.I., din care 345 polițiști, 91 jandarmi și 4 polițiști de frontieră, precum și 98 polițiști locali și 19 militari MApN. Pentru menținerea ordinii și siguranței, efectivele au fost organizate în 240 de patrule.

Legat de acțiunile desfășurate în contextul Covid-19, acestea au constat în 79 de misiuni, cele mai multe derulându-se pentru verificarea respectării interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Astfel au fost verificate 817 persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.

Au fost constatate și aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 199.735 lei și a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals si uz de fals. De asemenea, 102 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației au primit amenzi în valoare totală de 134.500 lei.

Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea  municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 12 fapte de natură contravențională (din care 11 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, fiind aplicate amenzi în cuantum de 25.885 lei.

Ne puteti urmări și pe: