Ne puteti urmări și pe:

Un bărbat de 25 de ani din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost încătușat de polițiști și s-a ales cu un dosar penal, după ce a încercat să fugă de aceștia. Incidentul s-a petrecut marți noaptea, în jurul orei 22.00, când polițiștii Secției Gura Humorului au fost anunțați de către un echipaj din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava că, în timp ce se afla în patrulare prin satul Mironu, a observat un autoturism care se deplasa haotic pe drumul județean 177C și a pornit în urmărirea acestuia.

În scurt timp, la fața locului au ajuns și polițiștii humoreni, care împreună cu cei de la acțiuni speciale au identificat autoturismul cu pricina, pe podețul din fața unei case din sat. În curte l-au găsit pe bărbat, aflat în stare de ebrietate. În momentul în care a dat ochii cu polițiștii, acesta a încercat să fugă, însă a fost prins și încătușat.

Întrucât mirosea a alcool, tânărul a fost dus la sediul poliției din Gura Humorului, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”, iar pentru că nu a putut justifica prezența lui la acea oră în locul în care a fost găsit de polițiști, a fost amendat în baza Ordonanței Militare numărul 3.

Ne puteti urmări și pe: