Ne puteti urmări și pe:

 Povestea caprei cu trei iezi s-a transformat în cea a văcuței cu trei viței în gospodăria unui cunoscut fermier din județul Bacău și din România. Asta după ce în noaptea de duminică spre luni, de Paști, o vacă a fătat trei viței sănătoși, singură și fără niciun ajutor, la ferma din Dămienești. „Minunea” l-a lăsat mut de uimire pe Laurențiu Baciu, fost președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), când a intrat în această dimineață în grajd și a văzut nu unul, ci trei viței. „Nu îmi venea să cred. Și băiatul care a venit primul era speriat când i-a văzut. Căuta cu disperare cea de-a doua vacă”, spune Laurențiu Baciu. Conștient că este un caz extrem de rar, Baciu a sunat medicul veterinar, căruia i-a spus că toți cei trei viței sunt sănătoși, la greutatea normală, la fel ca și mama lor, care este la a doua fătare.

 În 1984 a mai fătat o vacă patru viței

 „Când a auzit minunea m-a sunat un prieten, și el cunoscut fermier, care mi-a povestit o întâmplare din 1984, când era șef de fermă. Una dintre vaci fătase patru viței și imediat au venit cei de la Viața Satului, de la partid, primul secretar. I-a zis să aibă grijă de ei ca de ochii din cap. După două săptămâni însă, au început să moară câte unul. Ca să nu se observe, a trebuit mereu să îi înlocuiască ca să fie tot patru la număr. Asta până când s-a prins primul secretar, că nu prea mai semănau cu cei care fuseseră la început”, povestește, cu umor, Laurențiu Baciu.

Acum, cei trei viței sunt sănătoși, mănâncă bine și au început să zburde chiar la puțin timp după ce s-au născut. În literatura de specialitate se precizează că la bovine fătările gemelare sunt rar întâlnite, incidenţa acestor cazuri fiind situată între 1,88 şi 2,32 la sută, iar cele de tripleţi sunt şi mai rare.

Ne puteti urmări și pe: