Melodia curentă

Titlu

Artist


Bulevardul Bisericii

Scris de pe aprilie 20, 2020

Bulevardul Bisericii

 Cei mai mulți creștini nu au nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în timpul slujbei. Știu doar că, ajunși la biserică – nu contează la ce moment al slujbei –, trebuie să scrie un pomelnic, să cumpere lumânări și prescuri și să le ducă la altar, după ce s-au închinat la icoane. Mai știu că e bine să te spovedești și să te împărtășești, după ce ai postit cât de mult ai putut, să-ți botezi copiii, să cununi tineri, să participi la slujba Sfântului Maslu, să faci pomenirea morților. Cu mâna ușor ridicată în care țin pomelnicele, prescurile și lumânările își fac loc prin mulțime, spre a împlini singurul ritual în care cred cu adevărat. Ce contează că această victorioasă înaintare se produce în timpul când se rostește Crezul sau Tatăl Nostru ori în timpul Epiclezei, când este invocat Sfântul Duh ce vine să transforme vinul și pâinea din potir în sângele și trupul Domnului? Pentru ei, acestea sunt lucruri secundare, pe care e dator să le știe doar preotul. După ce au îndeplinit misiunea pentru care au venit, se retrag satisfăcuți, mai zăbovesc o vreme și apoi pleacă.

Duminica viitoare vor repeta micul pelerinaj, având sentimentul că sunt buni creștini și așteptând cu nădejde răsplata vieții de apoi. Se spune că Dumnezeu numără fiecare pas către biserică, dar să nu ne amăgim că viața unui creștin practicant se rezumă doar la cele câteva gesturi duminicale. Ne lăudăm că nu avem, ca popor, o dată la care am fost creștinați, dar ignorăm faptul că cei aproape 50 de ani de comunism au lăsat urme adânci, iar reîntoarcerea la biserică n-a fost dublată de o lucrare temeinică de cateheză. Am uitat că în fiecare Sfântă Liturghie înaintăm spre Împărăția Sfintei Treimi, care va dura în veac și că acest neîntrerupt și reînnoit urcuș liturgic este pecetea autenticității și sporirii legăturii noastre de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii. Liturghia este o slujbă obștească, o rugăciune în comun ce-și are rădăcinile la Rusalii, la Pogorârea Sfântului Duh. Cultul creștin din vremea Apostolilor era reiterarea Cinei celei de taină, numită Frângerea Pâinii, adică Euharistia (Taina prin care pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului), urmată de împărtășirea tuturor. Această slujbă apostolică este sâmburele a ceea ce mai târziu se va numi Liturghie. Preotul nu poate oficia Liturghia singur, fiind nevoie de cel puțin un om (cântărețul), care să-i dea răspunsurile. Prin botez, fiecare creștin a devenit un mădular al Bisericii, o parte purtătoare de întreg, iar prin Mirungere (prin părtășia Sfântului Duh) el devine deținătorul unei preoții ce are menirea de a-l mărturisi pe Dumnezeu în lume, dar și de a aduce la altar jertfe (darurile de pâine și vin). Prin botez și mirungere, creștinul a devenit purtător al preoției universale, iar prin hirotonie el își poate asuma și calitatea de purtător al preoției speciale, preoție la care nu au acces cei nehirotoniți. Mireanul are preoție sfântă, preotul are preoție sfințitoare. Primul a primit darul Sfântului Duh, dar cel de-al doilea îl și transmite. Amândoi sunt factori activi în biserică. În primele secole creștine, poporul prezent în biserică dădea răspunsurile liturgice, cântarea în comun fiind ceva obișnuit. Pe măsură ce s-a dezvoltat muzica bizantină, greu de interpretat de neinițiați, au cântat doar psalții și protopsalții. În țara noastră, diferiți compozitori au compus în ultimul secol o muzică liturgică ușor de învățat, astfel încât astăzi în multe biserici răspunsurile sunt date de credincioși.

La Liturghie nu se asistă, ci se participă, participarea credincioșilor fiind egală cu cea a preotului. Dar ca să participi deplin trebuie să fii prezent de la binecuvântarea de început (Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor) până la cea de final (Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toți, acum și pururea și în vecii vecilor). Liturghia este o recapitulare a vieții Mântuitorului, de la naștere, viață publică, pătimire, moarte și înviere, până la ridicarea la ceruri și trimiterea Mângâietorului. Ajunși la sfârșitul slujbei, pelerinii ce L-au însoțit în tot acest parcurs divin sunt cuprinși de pacea și liniștea duhovnicească cu care merg acasă și sub semnul căreia își încep noua săptămână de lucru. Creștinul autentic este omul care trăiește cu certitudinea că e purtătorul lăuntric al Împărăției lui Dumnezeu și că această Împărăție îi este accesibilă prin mijlocirea Sfintei Liturghii și a Sfintelor Taine.

Dan Dumitru Iacob


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *