Current track

Title

Artist


Videoconferinţă cu primarii din judeţ. Tema: susţinerea persoanelor aflate la limita sărăciei

Written by on aprilie 16, 2020

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat pentru joi, 16 aprilie, o ședință de lucru în sistem de videoconferință, la care participă toți primarii celor 114 localități din județ. Scopul întrunirii este legat de măsurile necesare pentru pregătirea Sărbătorilor Pascale, cu o atenție deosebită acordată modului în care sunt susținute persoanele de peste 65 de ani, dar şi cei care nu pot să-și asigure traiul zilnic din motive obiective. Flutur a solicitat și o analiză a posibilităților de acordare a unor ajutoare de hrană și produse de primă necesitate pentru persoanele fără venituri sau aflate la limita sărăciei, identificate la nivelul fiecărei administrații publice locale.

Astfel, președintele Consiliului Județean a solicitat ca autoritățile publice locale să prezinte măsurile întreprinse pentru susținerea persoanele de peste 65 de ani fără aparținători, modul în care verifică starea acestora de sănătate și le asigură bunurile de strictă necesitate, precum și dacă au nevoie de ajutor în aceste acțiuni menite să ofere suport acestei categorii de persoane. De asemenea, a solicitat o analiză a posibilităților de acordare a unor ajutoare de hrană și produse de primă necesitate pentru persoanele fără venituri sau aflate la limita sărăciei, identificate la nivelul fiecărei administrații publice locale.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *