Melodia curentă

Titlu

Artist


A ajuns la URGENȚE mușcată de câinele pe care îl plimba!

Scris de pe aprilie 16, 2020

 O femeie din municipiul Bacău a ajuns aseară la Urgențe după ce a fost mușcată de câinele din rasa Amstaff pe care îl plimba. Pentru a liniști câinele devenit brusc agresiv a fost solicitată intervenția echipajului de capturare a Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău. Din declarațiile martorilor, stăpâna s-ar fi împiedicat în timp ce îl plimba, moment în care s-a declanșat atacul câinelui.

 „Animalul nu are antecedente de agresivitate, fiind cunoscut ca un câine prietenos cu oamenii, un partener de joacă al copiilor. Echipa din cadrul Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stapân a imobilizat câinele și l-a dus în apartamentul proprietarei, i-a asigurat apă și hrană, urmând ca, ulterior, proprietara, după ce se va externa, să decidă ce va face cu acesta. Din informațiile primite de la rude, câinele nu a fost dresat, fiind considerat prietenos. Din păcate, lipsa unor elemente de bază a dresajului canin, mai ales în cazul unui câine de o asemenea talie și forță, au dus la evenimentul tragic din această seară. Este foarte greu, aproape imposibil, să te impui în fața unui câine neinstruit, ajuns adult. Aveți grijă ce rasă de câine vă alegeți. Nu oricine poate stăpâni un astfel de animal”, spune Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stapân Bacău.

 


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *