Current track

Title

Artist


SPITAL modular MILITAR de campanie, instalat în câteva zile în Bacău

#Postat de on aprilie 10, 2020

Un spital militar modular de campanie, unicat în Moldova, va fi instalat în municipiul Bacău în următoarele zile, în care vor fi tratate cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19. Decizia a fost luată la întâlnirea pe care ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut-o la Piatra Neamț cu prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, și cu deputatul PNL Ionel Palăr.

”Ceea ce am dorit noi a fost să prevenim situații critice ca cele de la Suceava sau de la Piatra Neamț, care se află acum în incapacitatea de a oferi asistență medicală tuturor cazurilor. Spitalul modular de campanie are inclusiv paturi e terapie intensivă și va fi livrat de UNIFARM și de Ministerul Apărării Naționale, care se va ocupa și de montarea acestuia. Chiar prezența unităților militare în zonă a reprezentat un argument în opțiunea pentru Bacău. Sperăm să nu fie cazul ca acesta să fie folosit sau să ajungă să fie utilizat la capacitate maximă, dar prezența unei astfel de alternative înseamnă să nu supraaglomerăm restul spitalelor din județ cu cazuri de COVID-19”, a explicat deputatul Ionel Palăr, care, împreună cu prefectul Liviu Miroșeanu, a avut o întrevedere cu primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, și cu directorul Direcții de Sănătate Publică, Mihaela Arim, pentru a stabili o serie de detalii.

Spitalul modular de campanie va fi amplasat la Baza sportivă ”Letea” și va fi deservit de personal medical provenit din județul Bacău și, în funcție de necesități, detașat din alte județe ale Regiunii Nord-Est. Hotărârea de a monta un spital militar în Bacău a fost justificată de poziția strategică a județului în zona Moldova, dar și de numărul mare de persoane care au venit în ultimele săptămâni din străinătate, de peste 10.000, marea majoritate provenită din zonele roșii ale Europei.

Deputatul Ionel Palăr, Ministrul SĂNĂTĂȚII Nelu Tătaru și Prefectul județului Bacău Liviu Miroșeanu. 

The post SPITAL modular MILITAR de campanie, instalat în câteva zile în Bacău appeared first on JurnaldeBacau.ro.


SPITAL modular MILITAR de campanie, instalat în câteva zile în Bacău was first posted on aprilie 10, 2020 at 4:43 pm.
©2020 „JurnaldeBacau.ro„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com