Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Trei adolescenți din comuna suceveană Ipotești au fost prinși, noaptea trecută, în curtea unui localnic. Ei sunt cercetați acum pentru tentativă de furt calificat și au fost amendați fiecare cu câte 1.000 de lei pentru că nu aveau declarație pe proprie răspundere.

Secția de Poliție Rurală Ipotești a fost anunțată telefonic, în jurul orei 1:20, de către agentul pază în cadrul primăriei comunei, despre faptul că în curtea unei case nelocuite se află mai multe persoane care au pătruns în interior cu intenția de a sustrage bunuri. Echipajul deplasat la faţa locului a dat peste cei trei tineri, care au încercat să fugă. Ei au vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, iar din primele cercetări a reieșit că au intrat în atelierul de tâmplărie, unde au căutat bunuri pentru a le sustrage. Nu au reușit însă să fure nimic, deoarece au fost prinși de polițiști.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat”.

The post Trei adolescenți prinși la furat, amendați pentru că nu aveau declarație pe propria răspundere appeared first on JurnaldeRadauti.ro.


Trei adolescenți prinși la furat, amendați pentru că nu aveau declarație pe propria răspundere was first posted on aprilie 7, 2020 at 12:41 pm.
©2020 “JurnaldeRadauti.ro“. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com