Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

3.342 de suceveni aflați în carantină sau izolare, verificați de polițiști și jandarmi

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că pentru verificarea respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID-19, în cursul zilei de miercuri în judeţ au acționat 251 de polițiști, 107 polițiști locali și 121 de jandarmi. Aceştia au efectuat acțiuni de control la domiciliul persoanelor aflate în autoizolare, verificarea locațiilor de carantinare și a societăților economice, pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

În total, au fost verificate 3.342 de persoane aflate în autoizolare sau carantină instituționalizată și 79 de unități economice. În urma acțiunilor de verificare au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr 3, respectiv încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, valoarea acestora fiind de 190.000 lei.

Alte trei sancţiuni au mai fost aplicate pentru încălcări ale altor prevederi legale impuse prin regimul stării de urgență, fapte de natură economică, în valoare de 15.000 de lei.

The post 3.342 de suceveni aflați în carantină sau izolare, verificați de polițiști și jandarmi appeared first on JurnaldeRadauti.ro.