Ne puteti urmări și pe:

Executivul a aprobat un proiect de investiții privind achiziţia a 49 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune. Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului național aferent Fondului pentru securitate internă și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Cele 49 de echipamente vor fi distribuite în județele unde există puncte de trecere a frontierei, precum și în municipiul București, demersul fiind motivat de deficitul PFR la acest capitol.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului Hotărârii de Guvern, în prezent, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române gradul de înzestrare cu mijloace de mobilitate din categoria „autovehicule pentru activităţi specifice de intervenţie” este de 62,13% şi înglobează totalul mijloacelor de mobilitate, indiferent de starea tehnică a acestora.

Politicile Uniunii Europene în domeniul frontierelor externe au ca scop realizarea unui management integrat, care să asigure un nivel uniform de control și supraveghere, necesar asigurării liberei circulații a persoanelor în Uniunea Europeană, ca o componentă fundamentală a spațiului de libertate, securitate și justiție. În acest scop, este prevăzută stabilirea unor reguli europene comune referitoare la standardele și procedurile de control la frontierele externe.

Supravegherea şi controlul trecerii frontierei, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere ca atribute principale specifice muncii poliţiei de frontieră, în vederea susţinerii capacităţii de intervenţie, necesită suplimentar, faţă de planificarea resurselor umane şi a mijloacelor tehnice, asigurarea unui nivel corespunzător din punct de vedere al mobilităţii echipajelor.

România se confruntă cu o paletă variată a infracţionalităţii transfrontaliere, având în vedere poziţia geografică, precum şi statutul de ţară membră a Uniunii Europene, printre principalele fenomene infracţionale înregistrate la frontiera de stat fiind migraţia ilegală, traficul de persoane şi contrabanda cu produse accizabile. Situaţia volatilă din spaţiul MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii) determină o presiune migratorie ridicată la frontierele României, atât la cele externe (cu Serbia, Moldova şi Ucraina), cât şi la frontierele interne ale Uniunii Europene (cu Ungaria şi Bulgaria). Potrivit Catalogului Schengen, supravegherea eficientă a frontierelor între punctele de trecere a frontierelor reprezintă elemente esenţiale ale gestionării frontierelor.

Tot în ședința de guvern s-a decis achiziția a cinci șalupe de intervenție, pentru unitățile de frontieră din Constanța, Mangalia și Sulina. Investiția este oportună pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de Poliția de Frontieră Române, cu ocazia Negocierilor Bilaterale Anuale cu Agenția Frontex, în ceea ce privește detașarea de echipamente tehnice, în speță a şalupelor de intervenţie, fără a priva structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate.

Achiziția celor cinci şalupe de intervenţie va contribui la eficientizarea supravegherii frontierelor, depistarea migranților, prevenirea migrației ilegale, acțiunile de căutare și salvare și reducerea traficului ilegal de bunuri și contrabandă, alinierea la standardele U.E. privind securitatea frontierelor și cooperare.

The post Autospeciale de supraveghere cu termoviziune la granițele României appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: