Ne puteti urmări și pe:

Accident rutier în Crăcăoani, azi-noapte. Un bărbat a decedat

Azi-noapte, în jurul orei 00:22, un grav accident rutier a avut loc în comuna Crăcăoani din județul Neamț. În urma accidentului, un bărbat de 45 de ani, a decedat.

 

foto cu caracter ilustrativ

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, conducea un autoturism pe drumul comunal din localitatea Magazia, pe direcția Magazia – Crăcăoani, pe un segment de drum curbă ușoară la dreapta ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, care se deplasa din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 45 de ani, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Femeia de 39 de ani, din Crăcăoani, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
 

Ulterior, în urma leziunilor suferite, bărbatul de 45 de ani, din Crăcăoani, a decedat la unitatea spitalicească.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articolul Accident rutier în Crăcăoani, azi-noapte. Un bărbat a decedat apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: