Ne puteti urmări și pe:

 Augustin Vitan, din Onești, orfanul de la „Românii au Talent” crescut de măicuțe, a depășit orice obstacol și a reușit să cucerească pe toată lumea cu vocea sa angelică. Povestea lui de viață este emoționantă. Băiatul s-a născut prematur, la doar 6 luni, apoi a fost abandonat de mama sa. Din fericire, un preot l-a luat sub aripa sa și i-a făcut cunoștință cu cele ce aveau să-i ofere educație și iubire – măicuțele care au avut grijă de el, potrivit playtech.ro/.

  Acum, Augustin le mulțumește și cântă pentru a le face mândre. Cu toate astea, visul său de a face parte dintr-o familie rămâne încă în același stadiu. Din păcate, soarta a decis ca adolescentul să crească în mănăstire și să nu simtă adevărata dragoste a unui cămin normal până la vârsta aceasta.„A fost cineva care voia să-l adopte, dar Augustin avea 4 ani, iar familia care l-a luat a vrut un copil mai mic. El și acum își dorește o familie”, au spus măicuțele care l-au crescut.

„M-am născut la 6 luni, mama m-a lăsat la spital, de acolo m-a luat un preot și m-a dat surorilor de la mănăstire. Mama mea biologică a negat că sunt fiul ei, m-a durut, dar am înțeles că trebuie să merg înainte, am înțeles că mama nu e cea care te face, ci cea care te crește. Sunt foarte norocos că a avut cine să mă crească și să mă iubească. Când sunt pe scenă și când sunt mândru pentru că le mulțumesc surorilor pentru asta”, mărturisește Augustin Vitan pentru playtech.ro/.

 

Sursa: playtech.ro/

Video: Youtube/Romanii au Talent

The post Video:Augustin Vitan, oneșteanul orfan crescut de măicuțe, a emoționat cu vocea sa la „Românii au talent”! appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: