Ne puteti urmări și pe:

 Comăneștenii de pe strada Aleea Parcului au trecut prin emoții ieri după amiaza, la vederea celor două echipaje de pompieri. Dar mai ales în momentul în care salvatorii au coborât din mașini echipați din cap până în picioare în combinezoane albe și cu măști de protecție. Toată lumea se întreba ce s-a întâmplat și fiecare spera ca „mascații” să nu se oprească la blocul lui.

 Până la urmă, pompierii au reușit să se strecoare pe străduța îngustă și au ajuns la adresa indicată, de unde i-au ridicat pe mama și pe băiețelul ei, suspecți de gripă. Intervenția a fost solicitată de mamă prin 112 deoarece băiețelul era răcit și fusese împreună cu părinții în zona Veneto din Italia, unde s-au raportat mai multe cazuri de coronavirus.

 Copilul, în vârstă de nouă luni, a ajuns aseară la Spitalul Județean Bacău. „Băiețelul a fost internat în spațiul special amenajat. La prezentare era nu avea febră și era echilibrat hemodinamic și respirator. S-a efectuat test rapid de gripă, care a ieșit negativ. S-au recoltat două „medii de cultură” pentru gripă și coronavirus. Cele două probe au fost trimise la Iași”, spune dr, Ioana Dinu, director medical SJU Bacău.

Sursa video: Viorel CÎRÎC

The post VIDEO: Panică în Comănești la sosirea „mascaților” de la ISU. Testul rapid de gripă a ieșit NEGATIV pentru băiețelul adus la Bacău appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: