Ne puteti urmări și pe:
Cât poate să însemne panica, isteria, astăzi în secolul XXI, pentru omenire? Mult, foarte mult dovadă că omul încă moşteneşte spiritul de hurtă.
Cum poţi să te temi, să săruţi o icoană, cum poţi să te temi de Dumnezeu, în Casa Lui? Ne vrea Dumnezeu, răul?
În contextul riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română recomandă evitarea temporară a sărutării icoanelor din biserică, persoanele putând săruta icoanele din propria casă, ne sfătuieşte patriarhia. Mai marii Bisericii Catolice îşi sfătuiesc la rându-le enoriaşii ,,…în perioada următoare, credincioșilor li se recomandă să renunţe la gestul însemnării cu apă binecuvântată, pentru a evita atingerea aghiazmatarelor, şi să nu mai dea mâna cu ceilalţi participanţi la Sf. Liturghie, în momentul dăruirii semnului păcii. De asemenea, se va evita contactul direct al credincioșilor cu relicvarele, iar ministranții şi sacristanii vor avea și ei obligația de a se spăla pe mâini înaintea fiecărei celebrări liturgice”.
Ori eu creştin, botezat şi răsbotezat cu Apă şi Duh Sfânt, mă întreb: Ce om îmi poate îngrădi dreptul la a-L iubi pe Dumnezeu care înseamnă VIAŢĂ? Ce maladie, boală mă poate opri să-L îmbrăţişez pe Hristos, în Casa Lui?

Timpurile de pe urmă sunt aproape…..

The post Teama de Covid-19 a pătruns şi în Biserică. Credincioşii catolici şi cei ortodocşi sunt sfătuiţi să evite anumite practici. Doamne, în Casa Ta, nu mă tem de nimic! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: