Ne puteti urmări și pe:
În urmă cu 235 de ani, la 28 februarie 1785, la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, erau executaţi prin tragere pe roată Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii Răscoalei din 1784. Pentru ziua execuţiei au fost aduşi, sub drastică poruncă împărătească, câte trei oameni bătrâni şi trei mai tineri, din 419 localităţi din comitatele răsculate ale Transilvaniei: în total 2.515 oameni.
Execuţia prin tragere pe roată s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un ţigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Crişan s-a spânzurat pe 13 februarie, în închisoarea din Alba Iulia.

Răscoala a fost o consecință directă a relațiilor tensionate dintre nobilimea de origine maghiară și țărănimea aservită, alcătuită în proporție covârșitoare din români. Potrivit unei statistici din 1767, nobilimea forma 6,7% din totalul populației Marelui Principat al Transilvaniei, fiind cea mai numeroasă din Europa. În schimb, trei sferturi din populația Transilvaniei era formată din țărani aflați în stare de servitute.
Din rândul țăranilor care au mers în Capitala imperială, s-a impus personalitatea lui Horea, pe numele său real Vasile Ursu Nicola. Născut într-o familie de iobagi, el a mers de patru ori la Viena, începând din anul 1779, însoțit și de alți țărani, printre care și Cloșca, pe numele adevărat Ion Oargă. Gheorghe Crişan era un fost soldat în armata imperială
În urma răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, Curtea de la Viena a reluat acțiunea de reformă socială în Transilvania. Patenta imperială publicată la 22 august 1785 a desființat dependența țăranilor iobagi, care primeau dreptul să se mute în alt sat, pe alt domeniu sau să se căsătorească, fără acordul nobililor. Încă din anii 1780 – 1782, însă în Transilvania au fost întârziate din cauza opoziției reușit să anuleze cele mai multe dintre reformele împăratului, iobăgia fiind desființată în Transilvania abia în anul 1848.

 

 

The post 28 februarie 1785 – Acum 235 de ani, pentru Horea şi Cloşca s-a aplicat cea mai grea pedeapsă din codul penal austriac, trasul pe roată appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: