Ne puteti urmări și pe:
Informare de pe Pagina Ministerului Educaţiei şi Cercetării
În continuarea demersurilor/măsurilor de monitorizare a stării de sănătate a elevilor și de prevenire a îmbolnăvirii prin infecții respiratorii, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a susținut o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți și a avut o întâlnire de lucru cu Victor Costache, ministrul Sănătății.În cadrul videoconferinței, ministrul Monica Anisie a subliniat că organizarea activităților/excursiilor care se realizează în străinătate sau în țară rămâne la decizia unităților de învățământ, cu acordul părinților sau al tutorilor legali.

 Recomandarea privind limitarea/anularea deplasărilor în străinătate se referă în mod special la zonele de carantină. Așa cum era stipulat și în Nota Ministerului Educației și Cercetării nr. 26.990/24 februarie 2020, „în condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția de Sănătate Publică, anterior revenirii în țară. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase”.
 Fiecare inspectorat școlar județean va efectua o informare cu directorii unităților de învățământ, în care va comunica aspectele prezentate în cadrul videoconferinței. Nota emisă de Ministerul Educației și Cercetării are caracter de recomandare, nu de interdicție.Întâlnirea de lucru între ministrul Educației și Cercetării și ministrul Sănătății a avut drept scop actualizarea planului de măsuri al Guvernului Orban, adoptat în perspectiva unei posibile epidemii generate de COVID-19 (coronavirus). În cadrul întâlnirii s-a analizat situația infecției cu coronavirus la nivel internațional. Se recomandă familiilor să limiteze excursiile/deplasările în zonele afectate.

The post Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării a susținut o videoconferință cu inspectorii școlari. Se recomandă pentru o vreme stoparea şedinţelor cu părinţii şi serbările în şcoli. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: