Ne puteti urmări și pe:

La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui bărbat de 40 de ani din comuna Zemeş.

    Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Moineşti la executarea a 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

    Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bacău.

     Tot în data de 25 februarie a.c., o echipă mixtă formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău şi un jandarm din cadrul IJJ Bacău au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr de 34 de ani, din localitate.

           Acesta a fost cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, fiind condamnat de Judecătoria Bacău la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni.

          Bărbatul a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Bacău.

    Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi, au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui tânăr de 26 de ani din localitate.

    Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Buhuşi la executarea a 1 an şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bacău.

The post Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: