Ne puteti urmări și pe:

Vântul puternic a provocat pagube şi în Municipiul Roman

 

Ca urmare a codului portocaliu de vânt puternic, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au intervenit în decursul zilei de ieri, la o serie de misiuni în Municipiul Roman.

 

foto cu caracter ilustrativ

Astfel, pompierii romaşcani au fost solicitați să intervină în următoarele cazuri:

 

  • la ora 14:16, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unei bucăți de sticlă căzute de la geamul unui balcon situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe, peste un autoturism. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, din fericire, nu au fost victime;

 

  • la ora 15:40, pompierii au intervenit pentru fixarea unor bucăți de tablă care s-au desprins de la acoperișul unui bloc;

 

  • la ora 16:24, salvatorii romaşcani au intervenit pentru îndepărtarea unui element de construcție care s-a desprins de la acoperișul unui bloc;

 

,,Pompierii au îndepărtat elementul de construcție (un uluc) care putea să cadă“, transmite Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

 

Reamintim că până ieri, 24 februarie 2020, judeţul Neamţ s-a aflat sub avertizare de COD PORTOCALIU de vânt puternic.

Articolul Vântul puternic a provocat pagube şi în Municipiul Roman apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: