Ne puteti urmări și pe:

Polițiștii vasluieni au luat la verificat discotecile și barurile

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat în noaptea de 22/23 februarie a.c., pe raza municipiului Vaslui, prin efectuarea de razii și controale, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Polițiștii vasluieni au luat la verificat discotecile și barurileÎn noaptea de 22/23 februarie a.c., între orele 21:00 – 05:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat pe raza municipiului Vaslui, o acțiune de amploare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
​ Prin desfășurarea acțiunii s-a urmărit prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra persoanei și prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 40 de persoane și verificați 10 paznici. Au fost de asemenea verificați peste 20 agenți economici, printre care și cluburile/discotecile de pe raza municipiului Vaslui.

Polițiștii au aplicat 16 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru abateri la Legea 61/1991 republicată (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), 3 pentru încălcări ale prevederilor Legii 8/1999 (privind drepturile de autor și drepturile conexe), 2 sancțiuni prevăzute în O.U.G. 28/1999 (obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale) și 5 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 157.000 lei.

La acţiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Cristina Rădulescu

Articolul Polițiștii vasluieni au luat la verificat discotecile și barurile apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: