Ne puteti urmări și pe:

Copilă abuzată de un angajat al DGASPC Bârlad și un antrenor de fitness

Un angajat al Direcției pentru Protecția Copilului din Bârlad împreună cu un antrenor de fitness sunt acuzați că ar fi abuzat sexual o fată de 14 ani, aflată în grija statului. Minora a povestit unui salariat al Direcției ce i s-a întâmplat, iar acesta și-a alertat șefii.

Copilă abuzată de un angajat al DGASPC Bârlad și un antrenor de fitness

“În urma relatărilor făcute de minoră, a fost convocată o şedinţă de caz, a fost anunţată Poliţia, iar angajatul acuzat, terapeut într-un centru de recuperare, este cercetat disciplinar. Până la finalizarea anchetei, suplimentar a fost luată măsura ca salariatul să fie transferat într-un loc în care nu interacţioneză cu copiii. Minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică”, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Poliţiştii fac cercetări în două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală.

„Se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cristina Rădulescu

Articolul Copilă abuzată de un angajat al DGASPC Bârlad și un antrenor de fitness apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: