Ne puteti urmări și pe:
Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, şeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, declară că Ungaria preia, în mod indirect, din atribuțiile statului român și construiește o identitate națională pe un teritoriu, adică într-un bazin carpatic, care depășește granițele de stat

 Asztalos Csaba- şeful CNCD

Oficialul român de etnie maghiară, plătit din banii statului român mai declară cu nonşalanţă, netemător că în foarte multe cazuri, statul maghiar face pentru minoritatea maghiară din Transilvania ceea ce nu face statul român care „într-un fel sau altul, a închis ușa, câte o dată chiar în nas, comunității maghiare
I-aş recomanda stimabilului să se uite puţin, peste gard în ograda Ucrainei să vadă cum se comportă instituţiile acestui stat cu minorităţile de pe teritoriul său. Maghiarii din România se plaâng mereu că sunt marginalizaţi, că primească leafă mai puţină că nu ştiu limba română şi pe oriunde în Europa, unde se duc, ne cataloghează ca valahi puturoşi.
Dar să vedem ce a mai declarat, acest oficial român de etnie ungurească, la Europa Liberă : „Am cerut Universitate în limba maghiară și nu am primit. Așa că statul ungar a înființat Universitatea Sapientia; am cerut televiziune în limba maghiară. Nu am primit. Așa că a venit statul maghiar și a înființat entitățile de media. Am cerut la Universitatea de Medicină din Târgu-Mureș să avem și predare în limba maghiară. Această Universitate de Medicină din Târgu Mureș a fost înființată de Regele Mihai, ca universitate cu predare exclusivă în limba maghiară, și astăzi s-a ajuns acolo încât nu se respectă Legea Educației și nu s-a înființat linia de predare în limba maghiară, nu poți să faci practică bilingv în acest moment. Așa că oamenii se gândesc să creeze o altă universitate de medicină în limba maghiară. Din nou, tot ce v-am spus înseamnă, cumva, autoizolare, dacă doriți, nu neapărat în sensul peiorativ. Am solicitat anumite bunuri, retrocedări de imobile, unele le-am primit, altele nu, altele sunt renaționalizate. Ani la rând statul maghiar a investit în infrastructura imobiliară, școlară, socială, grădinițe etc. Am solicitat, la un moment dat, administrarea unui stadion în Sfântul Gheorghe, adică așa cum s-a făcut și în cadrul altor localități. S-a refuzat, a decis guvernul că are să finanțeze cu nu știu câte milioane de euro construcția unui nou stadion, ca atare se lucrează la acest lucru, și pot să vă dau multe alte exemple în care statul român, într-un fel sau altul, a închis ușa, câte o dată chiar în nas, comunității maghiare”
Veşnic ne vor ocărî la noi acasă, căci statul român nu permite cetăţenilor săi să-şi spună punctul de vedere, pentru că statul român nu cârteşte împotriva răutăţilor Budapestei.
Domnul Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, care luptă pentru drepturile românilor, pentru identitatea limbii române în Covasna, Mureş şi Hargita spunea :
,,În anul Trianonului ofensiva UDMR a început în forță: introducerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat.
Sunt vizate administrația locală si centrală, justiția si învățământul. Este un atac fără precedent, dar lupta nu este ÎNCĂ pierdută pe niciun palier. Legea Codului Administrativ a fost declarată constituțională de CCR deoarece Avocatul Poporului nu a inclus în sesizare punctele referitoare la limbile minorităților naționale care se referă la extinderea folosirii acestora de la nivel local la nivel central si eliminarea pragului de 20%. In final legea va trebui promulgată de Instituția Presedenției României.
A doua lege UDMR care vizează învățământul si care dă posibilitatea ocolirii complete a limbii române în procesul de admitere în universități, deasemenea asteaptă promulgarea Presedintelui României.
A treia lege UDMR care este în stadiul de proiect, ce se referă la folosirea limbii maghiare în justiție, trebuie să treacă de Parlament.
Ideea este că Ungaria si UDMR isi fac constiincios treaba. Au si cu ce, având în vedere fondurile imense pe care le au la dispozitie, mă refer atât la resurse materiale cât si umane.”
  Aşadar domnule Asztalos Csaba, vă reamintim că reprezentaţi statul român, oriunde vă veţi duce în lumea asta, chiar dacă sunteţi pus acolo pe criterii politice.
     Şi domnilor de la Budapesta sau din pusta răutăţii voastre, trebuie să ştiţi că în aşa-zisa secuime, în judeţele Harghita şi Covasna, au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice!
                       Aşa că…să fie linişte şi să se audă cavalul şi limba română, în România!

The post Ungurii pompează bani în inima României, pe faţă. Asztalos Csaba seful CNCD, o spune direct. Statul român tace chitic, în păpuşoi. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: