Ne puteti urmări și pe:

Primarul Cosmin Necula a declarat printr-un comunicat de presă, faptul că, dorința pentru putere e mai puternică decât onestitatea.” Conducerea PSD Bacău amestecă minciuna și necunoașterea legii într-un amalgam de fraze prin intermediul cărora propagă un exemplu clar de ȘTIRE FALSĂ.”

Referitor la poziția publică transmisă de către conducerea organizației PSD Bacău cu privire la unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bacău din data de 19.02.2020 – aprobare Plan Urbanistic Zonal, beneficiar SC Adigab Urban Imobiliare SRL – primarul aduce următoarele precizări:

Promovarea proiectului de hotărâre menționat în ședința extraordinară a Consiliului Local este cerută de art. 56, alin. (6) și alin (7) din Legea 350/1991 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, care prevede pentru dezbatere un termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete la registratura primăriei. În plus, în termen de maximum 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice, Consiliul Local are obligaţia să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism.

Prin urmare, nu Primăria Bacau “bagă sub nas” consilierilor acest punct pe ordinea de zi, ci prevederile legii. Mai mult, nu are cum forta mâna consilierilor, acestia având, conform legii, puterea de a hotări în deplină cunoștință de cauză, analizând în comisiile de specialitate aceste documentații și votând potrivit propriei conștiințe și voințe.

In cazul menționat, SC ADIGAB URBAN IMOBILIARE SRL a depus în data de 07.02.2020 la Primăria Municipiului Bacău cererea cu nr. 18494 în care solicită reanalizarea în următoarea ședință de Consiliu Local a documentației PUZ pentru realizarea lucrărilor de ,,Schimbare de destinație din locuințe cuplate în locuințe colective și spațiu comercial la parter, Calea Moldovei, nr. 51”. Aceasta survine unor controale ale Poliției Locale și a respingerii de către Primăria Municipiului Bacău a solicitării de aprobare a modificărilor survenite în timpul execuției prin dispoziție de șantier. Beneficiarul a fost informat că are obligația aducerii construcției la starea din autorizația de construire sau obligația reînceperii procedurii de autorizare prin reluarea întregii proceduri și prin întocmirea unei documentații de urbanism de tip PUZ.

Afirmatia conform careia ar fi fost ,,încurajate practici neortodoxe pe linie de urbanism’’ este vădit contrară realității și menită a induce în eroare opinia publică prin intermediul unei propagande mincinoase.

În cazul beneficiarului la care se face referire, Poliția Locală a Municipiului Bacău nu numai că nu a “privit binevoitoare” ci a acționat conform legii și în altă situație, mai precis, la constatarea încălcării autorizației pentru o construcție care a fost finalizată s-a instituit atât măsura sancționării cu amendă contravențională în valoare de 50.000 lei, dar s-a înaintat și o plângere penală către organele judiciare.

Acesta nu este singurul caz în care Poliția Locală a intervenit. În anul 2019, Poliția Locală a Municipiului Bacău a constatat 50 de abateri de la legislația de urbanism, abateri pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de peste 400.000 lei. Totodată au fost constatate și 6 situații de nerespectare a prevederilor autorizației de construcție. Fiecare din cele 6 abateri a fost sancționată contravențional cu câte 50.000 lei.

 PSD Bacău susține faptul că nu este singurul caz din Bacău în care fiecare a construit ce și cum a dorit, pentru ca ulterior să se intre în legalitate :

”Consilierii locali PSD nu acceptă astfel de manopere ticăloșite și nu vor aproba NICIODATĂ, proiecte ce vizează o așa-zisă „intrare în legalitate” a unor construcții, derogări de la prevederile Planului Urbanistic General, concesionări pe sub masă sau alte tertipuri „meșterite” de „urbaniștii” și „juriștii” lui Necula. Totul sub pretextul aşa-ziselor „investiții” care se derulează în oraș.

Nu putem susține aşa-zisele „intrări în legalitate” care, în fapt, conduc la validarea unei conduite urbanistice şi administrative în dezacord cu legea.

Nu e vina aleșilor PSD că administrația Necula și „vizionarii” din Primăria Bacău, timp de aprox. 4 ani, s-au dovedit incapabili să atragă investiții importante în oraș, care să asigure plus-valoare și dezvoltarea durabilă a Bacăului. În Consiliul Local nu s-a dezbătut niciodată un astfel de proiect, din 2016 până azi. Dacă s-ar fi dezbătut, consilierii PSD l-ar fi aprobat cu ambele mâini, fără îndoială.

Îi recomandăm primarului (încă) în funcție să-și „rezolve” dilemele, manoperele și practicile neortodoxe pe urbanism cu mâna și voturile aliaților săi din PNL, PLUS și PMP.

De asemenea, ne rezervăm dreptul de a acționa pe căile legale în vederea clarificării acestei situații, mai ales că la nivelul municipiului Bacău există mai multe cazuri similare celui prezentat anterior.”

The post Un nou război între primar și consilierii locali. Acuzații de ”Fake News” appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: