Ne puteti urmări și pe:

 Ministerul Educaţiei a lansat campania „Meseria face diferenţa!”, care are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a VIII-a, dar şi avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual. Campania se va încheia pe 11 martie, de Ziua Naţională a Meseriilor.

 Potrivit unui comunicat transmis de MEC, săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educaţiei împreună cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferenţa. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro şi edu.ro.

 Campania se va derula în toată ţara, iar printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc: caravane ale meseriilor, concursuri şcolare de tip „Atelier de creaţie” sau „Atelier de robotică”, acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar judeţean, ale Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor, vizite ale elevilor din unităţile de învăţământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea şi/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual, ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a şi a VIII-a.

  “Planul de şcolarizare pentru perioada 2020-2021 prevede o creştere cu 29% a claselor de învăţământ profesional tehnic şi profesional dual, comparativ cu cifrele din acest an şcolar, în contextul în care piaţa muncii are nevoie de personal calificat pregătit în cele două forme de şcolarizare”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

 Conform datelor oficiale, în anul şcolar 2020-2021 în învăţământul profesional şi tehnic sunt prevăzute 3.457 clase cu 96.631 locuri. Cele mai multe locuri sunt la profilele de mecanică, turism şi alimentaţie publică, comerţ, industria textilelor şi pielăriei.

 Pentru învăţământul dual, planul de şcolarizare la nivel naţional prevede 325 de clase cu 8.896 de locuri, cele mai multe locuri fiind pentru pregătirea în domeniile mecanică, turism, electric şi electromecanic. 

The post Se întoarce roata! CAMPANIE națională pentru promovarea ȘCOLILOR PROFESIONALE appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: