Ne puteti urmări și pe:

O mamă își strigă disperarea: pruncii mei sunt bătuți la școală

Acuzații grave la adresa unui cadru didactic de la școala Grăjdeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui. Mai multi parinți o acuză pe profesoara de română Luminița Onel că are un comportament agresiv la ore.
Adulții povestesc că elevii ar fi bătuți și abuzati psihic. Unul dintre elevi a fost lovit și dat cu capul de perete. Din cauza că minorul a leșinat, a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță. De asemenea, o elevă a făcut un atac de panică dupa ce profesoara a țipat la ea și ar fi amenințat-o cu bătaia. Rudele elevilor au facut plângeri peste tot, inclusiv la Poliție și la Ministerul Educației. Evident, nu au primit niciun raspuns.


“Nu mai știu cui să mă adresez. Toata lumea se ferește să ia măsuri, se încearcă mușamalizarea acestor fapte pentru că profesoara de română, cea care bate copiii, este soția primarului. De un an este depusă o plângere la poliție, dar nu s-a luat nicio măsură până acum, iar copiii sunt speriați”, povestește Cristina Moraru, mama celor doi elevi.
O reclamație în ce privește situația de la Școala Grăjdeni, a fost depusă și la Inspectoratul Școlar Vaslui, dar nimeni nu s-a obosit să verifice reclamațiile. Polițiștii admit că au primit o plângere anul trecut, dar afirma că cercetările nu au fost finalizate.
“Este depusă o plângere de matușa unui dintre elevi, polițiștii Secției 3 Bârlad fac cercetari pentru comportament abuziv”, a declarat Bogdan Ghiorghiță , purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cum nimeni nu a reușit să facă lumina în acest caz, profesoara Luminița Onel, soția primarului din Fruntișeni, merge la ore și nu a fost sancționată și nici întrebată cum răspunde la acuzațiile care i se aduc.
Directorul Școlii Grăjdeni, Florin Roșca face afirmații halucinante.
“Nu este obligația directorului școlii să ancheteze un caz de acest gen. Nu știu ce pretenții aveți de la mine, nu mă cunoașteți, nu avem vreun contract sau vreo înțelegere. Nu pot lua hotărârea să pedepsesc un cadru didactic cu peste 20 de ani vechime pentru capriciile unui elev”, a spus directorul în cadrul unei discuții purtate cu mama copiilor pe o rețea de socializare.
Am încercat telefonic să îl contactăm pe managerul instituției școlare,dar până la publicarea acestui articol nu am putut obține un punct de vedere oficial.

 

Cristina Rădulescu

Articolul O mamă își strigă disperarea: pruncii mei sunt bătuți la școală apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: