Ne puteti urmări și pe:
Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat școala la Brădiceni.
Constantin Brâncuşi, este cel mai cunoscut artist roman, considerat a fi „părintele sculpturii moderne”.
Încă de mic își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual, fapt pentru care urmează Școala de Arte și Meserii în Craiova din anul 1898, apoi vine în București unde va absolvi Școala de Belle Arte în anul 1902. În următorii doi ani primește comenzi pentru diferite lucrări, dar după ce realizează bustul generalului medic Carol Davila ce era stabilit să fie amplasat la Spitalul Militar din București.

În anul 1904 se hotărăşte să plece în Franţa. În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Neavând banii necesari deplasării, se hotărăște să facă drumul până la Paris, pe jos, trecând mai întâi prin Viena unde a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România.
În anul 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, din Paris unde lucrează până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala, refuzând să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, cu această ocazie rostind cuvintele devenite ulterior celebre: „Iarba nu crește la umbra marilor copaci”.
Expune pentru prima dată la Paris în anul 1906, iar un an mai târziu realizează prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, când va culmina cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În anul 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, iar în 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură” unde primește premiul „II ex aequo“. Până în 1914 Constantin Brâncuși va participa cu regularitate la expoziții din Paris și București, inaugurând ciclurile de sculptură modernă precum ,,Pasărea Măiastră”, „Muza adormită” sau „Domnișoara Pogany”, iar în anul 1914 va deschide prima expoziţie din Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York.

Muzeul Național de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, refuzate însă de guvernul comunist al României anilor 1950, dar care au fost acceptate cu bucurie de Franța, care a preluat aceste lucrări şi a reconstruit după moartea sculptorului atelierul său la Centrul Cultural „Georges-Pompidou”
Abia la jumătatea anilor ’60, Brâncuși a fost „redescoperit” și în România ca un geniu artistic și în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi reamenajat, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi dărâmat. Constantin Brâncuși moare la 16 martie 1957, la 81 de ani. Este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, chiar dacă de-a lungul timpului au existat numeroase demersuri pentru repatrierea osemintelor celui ce a fost considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

 

The post 19 februarie 1876 – se năştea la Hobiţa, Peştişani în Gorj, Constantin Brâncuşi. Coloana infinită a sufletului românesc. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: