Ne puteti urmări și pe:

Puștiul vasluian care dă „șah-mat” seniorilor șahiști

„Şahul este piatra de încercare a inteligenţei”, declară Goethe.

 Ștefan Prisacaru este puștiul vasluian care a dat până acum „șah-mat” seniorilor îndrăgostiți de sportul minții. Este singurul șahist vasluian calificat în Finala Campionatului Național de Seniori, care se va desfășura la Iași la finalul lunii aprilie, fix după Sfintele Paști.


În era în care adolescenții sunt conectați la tot felul de gadgeturi și sunt lipiți de ecranul televizorului, Ștefan Prisacaru este „excepția care nu confirmă regula”. Puștiul vasluian a descoperit șahul,iar logica acestui sport este cea care îi incită gândirea.
„Am descoperit frumusețea jocului de șah la vârsta de 4 ani, când tatăl meu m-a învățat acest joc minunat. Mult timp l-am jucat doar în familie și nu știam că sunt mult mai multe de învățat despre tehnici, strategii . De asemenea nu știam despre concursurile organizate. La finalul clasei a doua, chiar înainte să împlineasc 9 ani am participat la primul meu turneu, când regretata campioană Elisabeta Polihroniade a organizat un simultan pentru copii. La acel eveniment l-am cunoscut și pe cel care a fost primul meu antrenor profesionist, Cătălin Baban. Spun primul antrenor profesionist, deoarece primul antrenor într-un fel a fost, așa cum am arătat, tatăl meu, care și în continuare este un fel de antrenor psihologic.
Șahul, pentru mine, este mai mult decât o pasiune, este un o modalitate de viață. Înveți multe din șah. Pentru mine este o modalitate de a-mi demonstra că trebuie să te perfecționezi continuu în orice aspect al vieții. Șahul te disciplinează, te învață să știi când să ai răbdare și când să te grăbești. Șahul te obișnuiește să calculezi toate variantele înainte să iei o decizie și îți ascute inteligența pentru a lua cea mai bună decizie. Cine se apucă să studieze șahul, îl va îndrăgi o viață întreagă”ne-a declarat Ștefan Prisacaru,iar pasiunea pentru acest sport o simți și tu, un novice.
Ștefan Prisacaru deși este la început de drum,numeroasele competiții la care a participat și premiile pe care le-a câștigat,își dorește să facă performanță. Numai că,acest lucru implică și costuri. Adolescentul a fost susținut de părinți și câțiva sponsori care au înțeles și i-au susținut această pasiune. La această oră a reușit să bifeze toate concursurile de gen,iar panoplia cu medalii este dovada că totul este posibil atunci când îți dorești ceva.
„În acești cinci ani și jumătate de la Simultanul cu doamna Elisabeta Polihroniade,  am participat la peste 150 de concursuri regionale, naționale și internaționale, unde am câștigat 38 de cupe și 70 de medalii. La început am fost la concursuri pentru copii, apoi  am început să joc aproape doar concursuri pentru seniori. Am participat la două campionate europene pentru juniori (șah clasic, șah rapid și blitz), la un Campionat Mondial Școlar (șah clasic și blitz) și la numeroase alte concursuri internaționale din calendarul FIDE (Federația Internațională de Șah). Aș mai fi putut merge și la altele, dar cheltuielile sunt foarte mari la aceste competiții și în afară de Campionatul European de Juniori din 2017 (când m-au sponsorizat doamna Gabriela Ciuburciu de la Vascar și domnul Vasile Pârcălabu și de Campionatul European de Șah Rapid și Blitz din 2018 (când am fost sponsorizat de domnul Baltag, restul competițiilor internaționale au fost suportate financiar de familia mea.
Anul trecut, fostul Ministru Ecaterina Andronescu a lansat un concurs – olimpiada la șah, în premieră pe fiecare clasă în parte (Campionatul Național Școlar GSL) iar eu am câștigat toate fazele, inclusiv cea națională devenind Campion Național la Clasa a VII-a. Sper ca acest campionat pe fiecare clasă în parte să fie organizat și în acest an. Tot o competiție școlară este și ONSS-ul, dar până anul trecut ea se organiza la gimnaziu pe echipe de la fiecare școală în parte, nu individual. De abia anul acesta s-a schimbat formatul, din competiție pe echipe în competiție individuală. Am câștigat și faza municipala, și cea județeană  și voi merge la începutul lunii mai la faza națională. ONSS -ul este pe tot gimnaziu, nu pe fiecare clasă în parte, astfel încât eu singur reprezint tot gimnaziu din judetul Vaslui.
La începutul lunii ianuarie 2020 am participat la Campionatul Național Școlar Elisabeta Polihroniade în județul Covasna, unde au fost patru competiții în 10 zile (La ONSS se joacă doar o competiție în trei zile , la Sibiu). Am ieșit vicecampion național la dezlegări probleme de șah, locul trei la șah rapid, locul patru la șah clasic și locul cinci la șah blitz. La începutul lunii februarie am participat la Semifinala de la Iași a Campionatului Național de Seniori și , pentru al doilea an consecutiv, sunt singurul șahist vasluian calificat în Finala Campionatului Național de Seniori, care se va desfășura tot la Iași la finalul lunii aprilie, fix după Sfintele Paști.
Doresc să fac jocuri cât mai bune atât la  Campionatul Național de Seniori- Faza Finală , cât și la Faza Națională ONSS, și calitatea jocului meu să mă ducă spre victorie de fiecare dată. Având în vedere schimbarea făcută la ONSS – faptul că se joacă individual, nu pe echipe, nu știu dacă se mai organizează Campionatul Național Școlar GSL pe clase școlare, nimeni încă nu știe. Ar fi frumos dacă s-ar organiza, pentru a-mi apăra titlul de campion național” ne-a dezvăluit Ștefan.
Pentru Ștefan Prisacaru performanța pe frontul de 64 de pătrățele este ceea ce își dorește.  În încheiere citatul Elenei Toma este cel care ilustrează sportul minții.
„Șahul nu este la îndemâna oricui… este un labirint, plin de meandre… căutate, gasite, cu iscusința puterii gândului, a intuiției, o luptă simțită la nivelul inteligenței”.

Cristina Rădulescu

Articolul Puștiul vasluian care dă „șah-mat” seniorilor șahiști apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: