Ne puteti urmări și pe:
Copilăria fără poveste și joc nu există. Dacă astăzi majoritatea copiilor stau ghipsaţi, ţepeni în faţa calculatoarelor, a gadget-urilor, odinioară copiii se jucau în aer liber fortificându-şi mintea, trupul şi sufletul.
Cei trecuţi de 35-45-50 de ani ne aducem aminte cum stăteam toată ziulica, pe timpul vacanţelor şi nu numai, desculţi prin iarba crudă înnobilată de rouă, prin băltoace, cum alergam nebuni prin ploile calde de vară sau iarna, înfofoliţi şi exuberanţi, prin troiene, pe derdeluşuri. Uitam să mânăm, uitam de casă şi nu doream să auzim expresia pe care părinţii, la sfârşitul zilei, o foloseau : – Gata! Hai în casă, îţi ajunge pe azi!

Iată cum se jucau copiii, odinioară şi ce jocuri existau:
Prima atestare scrisă a îndeletnicirilor celor mici pe aceste meleaguri datează din 1718, când Antonio del Chiaro povestea, în „Jocurile copilărești ale valahilor“, despre minge, praștie, titirez, țurcă, nasturi/sâmburi, baba oarba, scrânciobul, călărețul.
Printre obiectele folosite de copii în jocurile lor mai erau bețișoarele, pietricelele, coarda. La șotron foloseau o pietricică pe care o numeau „paia“. Varianta sătească a hoților și vardiștilor era „De-a Puia Gaia“. Exista și un ritual al jocurilor, unele fiind preferate în perioada sărbătorilor. De Florii, copiii făceau tilinci din coaja ramurilor de salcie, bucium/corn din coaja de salcie, muzicuțe din foi de ceapă și vioară din coceni. Înaintea Paștelui se juca „Azi se lasă sec“, în miercurea mare „câțu mâții“, în joia din săptămâna mare, „Tocoanele“.
În anul 1888, Gheorghe Ghibănescu scria că jocurile cu mingea, cucu, cloșca cu puii, ulii, pietricelele și podu popii erau preferate de copii. Însă arșicele și hâlca fuseseră deja uitate.
O jucărie premergătoare tubermanelor a fost pușcociul de soc. După cum îi arată numele, era confecționat dintr-o ramură mai groasă de soc, scobită la mijloc pentru a rezulta țeava pușcociului. Se lua apoi un alt băț, mai lung numit arbiu, plus câlți, din care se confecționau două gloanțe. Acestea erau mestecate până se umezeau, apoi unul se împingea în țeavă cu arbiul până la capăt, iar celălalt până la jumătatea țevei. Primul sărea și pocnea. Mai existau și alte variante, pușcociul cu pană și cel de apă.

O altă jucărie îndrăgită de copii era titirezul/prâsnelul. A fost alcătuit inițial dintr-o piatră plată și găurită la mijloc, prin care era introdus un bețișor, fiind folosit în toată lumea încă din epoca neolitică. Astăzi titirezul se confecționează din lemn sau plastic.
În anii comunismului, copiii se jucau ( anii ’70-’80 )  pe ulițele satului, pe strada din fața casei, în jurul blocurilor. Deși unele aveau denumiri diferite în funcție de regiune, jocurile erau aceleași peste tot. Fetele  și băieții jucau împreună Fazan, Mijita, Ţară, țară vrem ostași, Castelul/cărămizi, De-a v-ați ascunselea, Baba oarba, Rațele și vânătorii, Frunza, Roaba, Urechi, Telefonul fără fir, Mima, etc.
Alteori, se  distrau separat. Fetele săreau coarda, elasticul, șotronul, ori împleteau ațe încurcate. Băieții jucau fotbal de picior, hoții și vardiștii, bâza. Alergatul pe străzi cu câte o anvelopă ruptă învârtită pe un băț era de asemenea una din plăcerile băieților.
Desenam cu creta pe asfalt, adunam pietre sau cărămizi și le puneam unele peste altele, apoi le dărâmam cu o minge.  Erau și jocuri cântate… Ţăranul e pe câmp! Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen! Ursul doarme și visează!

 Se colecționau timbre ori puneau plantele în ierbare, alcătuiau insectare, ultimele două  fiind de multe ori teme pentru vacanță.
Copiii confecționau avioane de hârtie, praștia cu scoabe, înălțau zmee din hârtie și bețe. Se culegeau  fructe din pomii aflați în curțile oamenilor și se furau mere, cireșe, corcodușe, pere. Majoritatea copiilor urcau prin copaci să mănânce fructele acolo sus, pe loc. Ţăranii se supărau, alergau după aceştia, îi certau, le spuneau uneori părinților. Urma o mustrare zdravănă, dar era imediat uitată, viaţa era frumoasă şi mergea înainte.
Pentru unele jocuri se foloseau bețe, pietricele de forme și culori felurite, hârtie, castronele vechi și ruginite, dopuri, sticle goale, păpuși făcute din cârpe, cretă, flori și frunze. Joaca de-a doctorul implica uneori punerea unui ghips din pastă de dinți.
Copiii mergeau pe trotinete, triciclete și uneori pe bicicletele, care erau scumpe și rare. Pe câte una, primită de un copil cadou, se urcau mai mulți.
                                                           Şi multe, multe alte jocuri pe care le-am uitat
  Dar….toate acestea, au fost odată!
                     Copii, fiţi COPII….ieşiţi la Lumină!

The post Cum se jucau în copilărie, bunicii şi părinţii noştri? Jocurile celor care se jucau în aer liber….Hai să ne amintim, împreună! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: