Conform legii, aleșii locali sunt obligați ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local,  o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.

In continuare, Jurnal de Bacău vă pune la dispoziție programul pe cartiere și programul audiențelor, pentru fiecare consilier în parte: 

Pentru a vedea numărul comisiei, aveti mai jos detalii despre fiecare și din cine este alcătuită:

I. Comisia pentru activități economico-financiare, buget, investiții

  • PSD – BREAHNĂ-PRAVĂȚ IONELA-CRISTINA – preşedinte de comisie
  • PSD – CIOCODEI MIHAELA – secretar comisie
  • PSD – ȘOVA-GÂȚU LAUR – membru
  • PNL – BIRZU ILIE – membru
  • PSRO – BOTOI ROMICĂ – membru

II. COMISIA PENTRU AMENAJAREA TERITORIULUI ȘI URBANISM, ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI ȘI OCROTIREA MONUMENTELOR ISTORICE, AGRICULTURĂ, PROTECȚIA MEDIULUI ȘI ECOLOGIE

  • PSD – PRICOPOAEA ENULA – preşedinte de comisie
  • PSD – LUCA VASILE – secretar
  • PSD – DĂNILĂ GHEORGHE – membru
  • PNL – CREȚU CĂTĂLIN BOGDAN – membru
  • PMP – IROFTE DUMITRU – membru

III. COMISIA PENTRU COMERȚ, TURISM, SERVICII PUBLICE ȘI TRANSPORT URBAN, GOSPODĂRIE COMUNALĂ ȘI ENERGIE TERMICĂ

  • PSD – DRADOMIR DOINA – președinte de comisie
  • PMP – IROFTE DUMITRU – secretar
  • PMP – SCRIPĂȚ CONSTANTIN – membru
  • PNL – NĂSTASE MARIA RALUCA – membru
  • ALDE – HULUȚĂ GHIORGHE – membru

IV. Comisia pentru activități social-culturale, culte, învăţămant, sănătate, familie, muncă și protecție socială, protecție copii și sport

  • PSD – STAN GABRIEL – preşedinte de comisie
  • PSD – CIOCODEI MIHAELA – secretar
  • PSD – DINU IOANA RALUCA – membru
  • PNL – LAZĂR DOINA-EMANUELA – membru
  • PSD – LUCA VASILE – membru

V. COMISIA PENTRU ACTIVITATE JURIDICĂ ȘI DISCIPLINĂ, ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, APĂRAREA ORDINII PUBLICE, RESPECTAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI

  • PSD – ȘOVA-GÂȚU LAUR – președinte de comisie
  • ALDE – ȘTEFAN DANIEL DRAGOȘ – secretar comisie
  • PLUS – GHINGHEȘ CRISTIAN – membru
  • PSD – BREAHNĂ-PRAVĂȚ IONELA-CRISTINA – membru
  • PNL – MICLĂUȘ DANIEL – membru

The post Tu știi ce mai face consilierul tău local? Programul de audiente al consilierilor locali pentru anul 2020. appeared first on JurnaldeBacau.ro.