Ne puteti urmări și pe:

Gheorghe Fron, primarul comunei Cornul Luncii, din judeţul Suceava, a anunţat că vrea să construiască aerodromul din două motive: pe de o parte, mai mulţi localnici ar intenţiona să-şi cumpere avioane, şi, pe de altă parte, ca să aibă unde să aterizeze localnicii când se întorc de la muncă din străinătate.

În comuna Cornu Luncii, din judeţul Suceava, se va înfiinţa un aerodrom, dar şi un aeroclub. A spus-o primarul Gheorghe Fron, care până a ajunge să conducă această comună a fost directorul Spitalului de Neuropsihiatrie de la Sasca Mică. Primarul susţine că în demersul său este sprijinit de preotul Gabriel Florea, care pe vremuri a fost paraşutist.

Sursa: adev.ro/q5nalo

Foto – Cronica de Fălticeni

Ne puteti urmări și pe: