În perioada în care tinerii își orientează pașii către un viitor profesional, una dintre opțiuni este calea către o carieră în domeniul militar.

La nivel național militarii se regăsesc, în diferite categorii de forțe, în cadrul  Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază.

Deși cultura generală actuală nu mai presupune efectuarea unei pregătiri specifice vremurilor trecute, când tinerii faceau cunoștință cu pregătirea militară încă de pe băncile școlii, totuși cariera militară a rămas o opțiune pentru mulți tineri.

Condițiile esențiale presupun să aibă o stare de sănătate fizică și psihică foarte bună, precum și rezultate bune la școală în perioada care precede accederea într-o instituție de învățământ militar.

Cei care vizează o carieră militară au ca primă opțiune să acceadă, în baza unui examen riguros, într-un colegiu militar, la nivel național fiind un număr de trei astfel de unități de învățământ. Ulterior absolvirii unui colegiu militar, tânărul poate să își îndrepte pașii către o instituție de învățământ superior din domeniul militar (academie, studii post academice și doctorale).

O altă variantă este ca, după absolvirea unui colegiu civil, tânărul să susțină, după trecerea probelor fizice și psihice, examenul de admitere într-o instituție de învățământ superior militar sau într-o  școală postliceală de maiștri militari sau subofițeri.

În actuala organizare militară a României forțelele militare, din cadrul Ministerului Apărării Naționale, sunt organizate pe categorii, respectiv forțe terestre (având structuri specializate, cunoscute în termeni militari ca ”arme”, respectiv: medicină, infanterie, geniu, logistică, apărarea CBRN,  rachete şi artileria antiaeriană, vânători de munte, tancuri, auto, radiolocație, artilerie, informații, cercetare, parașutiști, poliție militară, informatică, transmisiuni), forțe navale (având în componență structuri specifice marinei militare) și forțe aeriene (cu specialități specifice aviației militare). Structurile militare din cadrul Ministerul Afacerilor Interne sunt componente în cadrul Jandarmeriei, a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, a Direcțiilor de Protecție Internă și a Inspectoratului General de Aviaţie. Structurile serviciilor speciale sunt organizate în funcție de misiunile pe care le au în competență atât în plan intern cât și extern.

Pentru a accede într-o carieră militară, tinerii se pot adresa, la nivelul fiecărui județ, birourilor de informare-recrutare ale Ministerului Apărării Naționale sau inspectoratelor județene ale structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau direcțiilor județene ale serviciilor speciale menționate.

Sursa foto: mapn.ro

The post Cariera militară…o cale demnă de urmat… appeared first on JurnaldeBacau.ro.