Current track

Title

Artist


Bonusuri pentru Programul Rabla 2020! Se extinde și pentru motociclete.

#Postat de on februarie 13, 2020

În acest an, Programul Rabla va avea cel mai mare buget din istoria sa, de 140 de milioane lei, față de 95 de milioane anul trecut, au anunțat oficialii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Intenția autorităților statului este de a crește numărul autoturismelor electrice în traficul urban din țară. În acest sens, a fost majorat eco bonusul acordat pentru achiziția de mașini hibride fără încărcare la priză.

Programul Rabla 2020 prevede un bonus de 10.000 de euro pentru mașinile full electric și circa 4.500 de euro pentru mașinile hibride cu încărcare la priză. În acest fel, românii ar putea achiziționa circa 2.500 de mașini full electric și 400 de mașini hibride plug-in.

Tot o noutate a programului este introducerea condiției ca persoanele care își cumpără o mașină nouă prin programul Rabla Plus nu au voie să o vândă timp de cel puțin un an. Acest fapt este motivat de realitatea conform căreia România acordă cea mai mare primă pentru autovehicule electrice din Europa, iar în aceste condiții este firesc ca statul să se asigure că respectivele autoturisme sunt folosite în traficul intern, pentru a reduce rata poluării.

O altă schimbare adusă ediției din acest an este faptul că, pentru prima dată de la implementare, Programul Rabla va putea fi acum accesat și pentru achiziția de motociclete, prima de casare pentru cumpărarea unei motociclete fiind de 3.500 de lei.

Prima de casare în programul Rabla Clasic va rămâne neschimbată, fiind în valoare de 6.500 de lei, însă va fi introdus un eco bonus adăugat la prima de casare, în valoare de 1.000 de lei pentru mașinile cu emisii de CO2 mai mici de 96 g/km, precum și un ecobonus de 1.000 de lei pentru achiziționarea unei mașini pe GPL.

Programul Rabla 2020 urmează să înceapă în luna martie.

The post Bonusuri pentru Programul Rabla 2020! Se extinde și pentru motociclete. appeared first on JurnaldeBacau.ro.