Ne puteti urmări și pe:

Poliţiştii băcăuani, susţinuţi de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, chestor de poliţie Oprişan Vasile au dedicat această zi donării de sânge. Au fost alături personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, împreună cu Instituția Prefectului Bacău și celelalte unități militare din Garnizoana Bacău.  

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul campaniei Speranţă pentru viaţă! Donează sânge!, apelul la salvarea de vieţi fiind adresat de Asociaţia Bronx People.

Astfel, poliţişti de ordine publică, rutieră şi criminalişti au donat sânge, pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, cât şi pentru a fi un exemplu pentru cetăţeni de a se alătura unei cauze nobile.

“ Sunt onorat să particip la această activitate, împreună cu Asociaţia Bronx People, d-nul prefect Liviu Miroşeanu şi doamna subprefect Maricica Luminiţa Coşa, precum şi celelalte structuri ale M.A.I de la nivelul judeţului. Alături de colegii mei, dorim să subliniem necesitatea donării de sânge. Nu e prima activitate de acest gen la care participăm şi dorim şi pe viitor să venim în sprijinul cetăţenilor aflaţi în nevoi”, a declarat şeful inspectoratului, chestor de poliţie Oprişan Vasile.

The post A curs sânge din jandarmii, polițiștii și pompierii băcăuani! appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: