Ne puteti urmări și pe:

 Vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, cere președintelui Consiliului Județean Bacău suspendarea din funcția de director al DGASPC a Danielei Țîțaru, în urma trimiterii acesteia în judecată pentru fals în declarații. Deputatul băcăuan invocă Legea 188 din 1999 privind statutul funcționarului public, cu adăugirile ulterioare, potrivit căreia trimiterea în judecată aduce automat suspendarea din funcția deținută.

 “Este un demers corect în concordanță cu legislația în vigoare dar și a politicilor publice a Uniunii Salvați România. Sper că domnul președinte al Consiliului Județean să treacă peste faptul că doamna Țîțaru este colegă de partid cu domnia sa și să aplice prevederile legale, dat fiind faptul că direcția este în directa sa subordine. În cazul de față nu mai este vorba despre suspiciuni, articol de presă sau cercetare penală, ci de o trimitere în judecată pentru fals în declarații”, a declarat deputatul Stanciu Viziteu.

The post USR cere președintelui Consiliului Județean Bacău suspendarea din funcția de director al DGASPC a Danielei Țîțaru appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: