Ne puteti urmări și pe:

 

 

 Arhimandritul Iustin Pârvu, unul dintrei cei mai importanți reprezentanți al ortodoxiei românești contemporane, s-a născut într-o zi de 10 februarie. Cu câteva zile înainte de a-și da ultima suflare, părintele, într-o dimineață, în zori, și-a ridicat ușor capul și, binecuvântând în văzduh, a spus: „Doamne, binecuvintează pe toți românii din această țară!”. Apoi, a doua oară: „Doamne, binecuvintează pe toți românii de pretutindeni!”. Apoi, a treia oară: „Doamne, binecuvintează această țară, România!”

 Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă din județul Neamț, la 10 februarie 1919, și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942 și 1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa executând-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.

 După 1990, părintele Iustin s-a întors la Mănăstirea Secu și, până în 1991, a fost preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. Părintele a ridicat, în anul 2000, un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită „Glasul Monahilor”, în prezent intitulată ”Atitudini”.

 Părintele Iustin Pârvu a decedat pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, și a fost înmormântat lângă biserica de călugări, ridicată de el la Petru-Vodă.

 Obștea de maici a Mănăstirii Paltin din localitatea Petru-Vodă a amenajat o chilie memorială închinată Sfinților Martiri din temnițele comuniste. Chilia-muzeu se află vizavi de chilia părintelui Iustin Pârvu, unde a trăit în ultimii ani din viață, și poate fi vizitată de toți credincioșii.

 

The post VIDEO: 10 februarie: Se năștea Arhimandritul IUSTIN PÂRVU. „Doamne, binecuvintează această țară, România!” appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: