Ne puteti urmări și pe:

Consiliul Județean Bacău este acuzat de un abuz, după ce a refuzat să valideze trei consilieri județeni ai PNL, exact înainte de ședința în care s-a dezbătut alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru investițiile pentru drumurile județene și comunale. PSD și-a asigurat, astfel, o majoritate care să-i permită să aloce sumele arbitrar, așa cum a mai făcut-o, și să lase primării PNL fără fondurile necesare bunei funcționări, a declarat biroul PNL.

În semn de protest față de modul în care conducerea județului a privat Partidul Liberal de cel puțin un vot în ședință, consilierii liberali s-au abținut de la vot.

Trei consilierii PNL, Liviu Miroșeanu, Claudiu Năstasă și Mihai Mititelu, au demisionat recent din calitatea de consilier județan. ”Deși cei trei consilieri liberali și-au depus mandatele la date diferite, lucru constatat prin hotărârile de CJ din decembrie 2019, respectiv, ianuarie 2020, comunicarea hotărârilor de vacantare de către aparatul propriu s-a făcut abia în data de 4 februarie 2020, pentru toți cei trei consilieri. Nu am înțeles de ce s-a acționat așa, de ce nu a fost respectată procedura. În acest moment, nu știm care va fi data la care vor fi validați supleanții, deși noi am trimis la Consiliul Județean numele acestora. Din acest motiv am solicitat amânarea ședinței, până la data la care grupul PNL din Consiliul Județean va fi complet”, a explicat Cezar Olteanu, liderul grupului PNL din Consiliul Județean Bacău.

Mă tem că, la CJ Bacău s-a acționat cu rea-credință și că interpretează legea după bunul plac. Este suficient să ne uităm la un singur caz, cel mai flagrant, al domnului Miroșeanu, care și-a înaintat demisia la 6 decembrie 2019. În ședința din 20 decembrie, membrii consiliului au luat act de demisie și de vacantarea postului. De la acest moment și până pe 4 februarie a fost tăcere totală. Abia pe 4 februarie, secretarul a comunicat cele trei hotărâri de vacantare. Când am întrebat la CJ, situație mai ceva ca în Caragiale! Cică s-ar fi trimis hotărârea, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu ea. Scrisoarea pierdută, taman pentru validarea unui consilier liberal!”, explică deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

PNL consideră că PSD a premeditat pierderea adresei, pentru a nu se putea valida consilierul liberal, care ar fi schimbat balanța din CJ și ar fi rupt majoritatea PSD. Pentru că procedurile au fost încălcate, PNL îl avertizează pe președintele CJ, Sorin Brașoveanu, că deciziile luate în ședința de vineri, 7 februarie, sunt nule și vor fi atacate în contencios administrativ.

În schimb, în cadrul ședinței, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, împreună cu secretarul județului Cătălina Zară, au motivat nevalidarea consilierilor, prin faptul că au trimis actele pe o adresă anterioară a partidului, că așa au găsit pe siteul național. La adresa respectivă nemaifuncționând sediul partidului, automat actele s-au reîntors la Consiliu.

Iată și răspunsul oferit:

”Procedurile de vacantare a mandatelor celor 3 consilieri județeni PNL au urmat prevederile legale în vigoare. Astfel, la 23 decembrie 2019, s-a aprobat proiectul de hotărâre vizând încetarea mandatului consilierului județean PNL Liviu Miroșeanu, înainte de termen, ca urmare a demisiei acestuia.

În aceeași zi, Consiliul Județean a comunicat hotărârea de vacantare atât domnului Liviu Miroșeanu, cât și PNL Bacău.La data de 30.01.2020, Consiliul Județean a aprobat proiectele de hotărâre vizând aprobarea încetării mandatelor de consilieri județeni pentru consilierii Claudiu Năstase și Mihai Mititelu, fiind comunicate hotărârile de vacantare ca în cazul lui Miroșeanu, inclusiv persoanelor în cauză.

Cele trei proiecte de hotărâre menționate anterior au fost aprobate și cu votul consilierilor județeni ai PNL, iar cei 3 consilieri demisionari au primit personal comunicările de vacantare așa cum rezultă și din înscrisurile de la compartimentul Registratură.

Nu este vina Consiliului Județean că adresa și datele de contact consemnate pe site-ul de internet oficial al organizației județene PNL Bacău sunt inexacte. Era de datoria și responsabilitatea exclusivă a PNL Bacău să actualizeze aceste date și să notifice o eventuală schimbare a adresei oficiale de corespondență. Pe de altă parte, cei 3 demisionari aveau datoria, în propriul interes, să înștiințeze organizația din care fac parte cu privire la comunicarea hotărârilor de vacantare.

PNL Bacău nu a fost privat de validarea a trei noi consilieri județeni, așa cum eronat se afirmă în comunicat. Precizăm că PNL Bacău a transmis către CJ adresa cu cei 3 supleanți cu doar două zile înainte de ședința extraordinară din 7 februarie 2020, ordinea de zi fiind deja comunicată aleșilor.Conducerea organizației județene a PNL Bacău avea suficient timp, începând din decembrie 2019, să transmită către CJ adresa cu înlocuitorii consilierilor județeni demisionari. Nu pot formula propuneri de înlocuitori alte organizații politice în numele PNL Bacău și nu cu două zile înainte de ședință, atât timp cât mandatul consilierului Miroșeanu a încetat cu aproape două luni în urmă.”

The post Consilierii județeni în război! Jocuri de culise și acuzații grave din partea membrilor! appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: