Ne puteti urmări și pe:

O patrulă de poliție din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în trafic, un tânăr, de 27 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, în localitatea Bogdan Vodă, sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

  • O altă patrulă de poliție din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în flagrant un bărbat de 58 de ani, din comuna Odobeşti, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis.

The post Ce căutau la volan, fără permis și băuți?! appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: