Ne puteti urmări și pe:
Parabola Vameşului şi a Fariseului:
Iisus a spus atunci pentru unii care se credeau drepți și care-i disprețuiau pe ceilalți pilda aceasta: doi oameni au urcat la Templu să se roage; unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând în picioare, întors către sine, se ruga cu aceste cuvinte: Doamne, mulțumescu-Ți Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți și adulteri și, mai ales, că nu sunt ca vameșul acesta; postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am. Vameșul stătea și el mai departe și nici ochii nu voia să și-i ridice la cer, ci-și bătea pieptul zicând: îndură-Te de mine, păcătosul ! Și vă spun vouă: acesta s-a coborât mai drept la casa lui decât celălalt; că oricine se înalță pe sine se va smeri și cel ce se smerește pe sine, se va înălța.- Luca 18, 9-14.
Vămile Imperiului Roman nu erau ţinute de funcţionari salarizaţi, ele erau luate în arendă de anumiţi cetăţeni ai provinciei respective, care, la rândul lor, angajau pe alţii să facă treaba propriu-zisă. Funcţia, cuvântul vameş  nu a avut o prea bună faimă niciodată, dacă ne gândim că încă din Biblie ea este pomenită într-un context dezavantajos pentru persoanele respective.
Sumele obţinute din vămuire trebuiau să fie mai mari decât cele oferite de arendaşi statului roman, plus ceea ce trebuia să le mai rămână vameşilor propriu-zişi, care-şi calculau singuri beneficiul. Antipatia faţă de vameşi era generală, iar Noul Testament dă mărturie despre asta, asociindu-i unor alte persoane antipatizate, secta Fariseilor.
Fariseii erau majoritar oameni de afaceri din clasa mijlocie şi, prin urmare, erau în contact cu omul de rând. Fariseii erau mult mai apreciaţi de omul de rând decât saducheii. Cu toate că erau o minoritate în Sanhedrin şi deţineau puţine poziţii ca preoţi, ei păreau să controleze luarea deciziilor din Sanhedrin mult mai mult decât o făceau saducheii, din nou pentru că aveau suportul oamenilor.
În dicţionarul Limbii române cuvântul fariseu are un alt înţeles decât în vechime. El se referă la un om care e „ipocrit, făţarnic, prefăcut”.
Faţărnicia este atributul care acoperă cel mai bine noţiunea de “fariseism“, dincolo de toate celelalte conotaţii ale acesteia (mândria, suficienţa, îndărătnicia, cautarea slavei de la oameni, răutatea, dispreţul şi judecarea celorlalţi, meschinăria, fanatica robie faţă de litera legii, etc.). Mai presus de orice, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea nici faţă de sine, nici faţă de ceilalti, afundarea si persistenta în minciună (faţă de sine în primul rând) sunt patimile cele mai grave si de căpătâi, care duc la orbirea si împietrirea totală a sufletului si care fac cu neputintă primirea lui Hristos cel Viu.

Triodul e o perioadă din anul liturgic bizantin, cuprinzând Postul Mare, urmat de săptămâna mare, şi precedat de o perioadă pregatitoare ce are ca scop lăsatul secului.
Numele acestei perioade vine de la faptul că în acest timp se cântă doar trei ode poetice la utrenie, în loc de nouă, câte se cântă peste an. Cele trei ode poetice sunt înlocuite, potrivit tipicelor, însa mai puţin în practică, cu şase cântări biblice. Cărţile liturgice specifice sunt triodul si strasnicul.

The post Spiritualitate. Duminica Vameşului şi a Fariseului. Începutul Triodului appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: