Ne puteti urmări și pe:
Astăzi, 7 februarie, 2020, se împlinesc 105 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist.  Părintele Patriarh a  condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani, a condus Biserica în vremuri grele, tulburi reuşind să mențină vie tradiția și credința ortodoxă.
Pe numele lui de mirean Teodor Arăpașu, Înaltul Ierarh, s-a născut ca cel de-al 10-lea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu, în satul Tocileni, județul Botoșani ( 7 februarie 1915 )
În anul 1928 intră la Mănăstirea Vorona, fiind numit frate apoi în 1931 îl găsim la Mănstirea Neamţ. Termină Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940 apoi este uns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.
Teoctist, este transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946. Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași.
28 februarie 1950 este data la care este ales în funcția de episcop-vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul, fiind instalat la 5 martie, acelaşi an. În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, părintele Teoctist a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

Activitatea pastorală a Patriarhului teoctist arată astfel :
  • În data de 16 septembrie 1962 a fost  instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie ) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea).
  • La 25 februarie 1973 a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie)
  • 9 octombrie 1977 este data la care părintele Teoctist este în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 25 septembrie)
  • Începând cu luna iulie a anul 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului.
  • După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh
  • La data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost  întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
  • PATRIARH AL ROMÂNIEI ÎNTRE ANII 1986 – 2007
În perioada 7-9 mai 1999  Patriarhul Teoctist a primit la București vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.
VATICAN: O delegatie a Bisericii Ortodoxe Române, condusa de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, se afla, în perioada 7-14 octombrie, intr-o vizita la Vatican, la invitatia Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, 7 octombrie 2002. „STIRE PE FLUX” ROMPRES Foto/ Mihai POZIUMSCHI
După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.
    Bunul Dumnezeu SĂ-l ţină veşnic la dreapta-I!

The post Memoria din suflet de creştin. Astăzi se împlinesc 105 ani, de la naşterea Patriarhului Teoctist ( 1915 – 2007 ) appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: